Conform tradiției din ultimii ani, staff-ul formației mizează pe continuitate, dorind să păstreze cât mai mulți jucători din ediția precedentă. În ceea ce privește jucătorii autohtoni, Bobe Nicolescu, Tudor Fometescu și Eduard Petrescu vor continua cu CSM CSU Oradea. Cătălin Baciu este și el aproape de a accepta o nouă înțelegere, iar juniorii Vlad Marinău și Enzo Vescan vor fi menținuți în lot. „Vom promova însă la echipă și alți tineri de perspectivă”, afirmă președintele CSM Oradea, Șerban Sere.
Negocieri cu jucătorii
În privința jucătorilor străini, Nikola Markovic a semnat recent un nou contract, pentru o perioadă de trei ani. La rândul lor, Arturas Valeika, Dragan Zekovic și Aaron Broussard, care au în contracte clauze de prelungire, sunt și ei foarte aproape de prelungirea acestora, urmând să fie anunțați în curând în lot. Șerban Sere a afirmat că speră ca negocierile cu alți jucători străini să fie finalizate în viitorul apropiat. Printre cei vizați se află atât componenți ai echipei din sezopnul trecut, dar și alții, care nu au mai jucat la CSM CSU Oradea. „În toate aceste discuții, trebuie să ținem cont de faptul că situația economică s-a schimbat în urma pandemiei de coronavirus, fapt care influențează inevitabil și bugetele echipelor. Ne-am străduit în negocierile cu jucătorii să ajungem la o înțelegere, la un numitor comun. Ceea ce mă bucură este faptul că mulți jucători își doresc să continue cu echipa noastră. Markovic, de exemplu, a propus, el însuși, o perioadă mai mare de contract, de trei ani. Acest lucru dovedește că atât el, cât și alți jucători, apreciază ceea ce le-a oferit echipa și clubul nostru în perioada anterioară. Aici nu este vorba de doar de partea financiară a contractului, ci de întreaga situație în care s-au aflat la Oradea, la atmosfera și condițiile pe care ne-am străduit să le oferim”, a explicat oficialul orădean.
Un buget cât mai bun
Șerban Sere speră că echipa va beneficia de un buget cât mai consistent și va avea în continuare, aceleași obiective, cucerirea trofeelor și o campanie europeană cât mai bună. „Deocamdată este prematur să ofer cifre legate de buget. Noi facem eforturi pentru a atrage cât mai mulți sponsori și susținători, pentru a putea compensa eventuale pierderi financiare care ar putea surveni în actualul context economic. Speranța noastră este să beneficiem și în ediția care urmează de un buget cât mai consistent, cât mai apropiat de cel din sezonul precedent. Un lucru este cert, ne propunem să avem în continuare un lot valoros și o echipă solidă, capabilă să lupte pentru trofee, așa cum am făcut-o în ultimii ani. Publicul nostru s-a obișnuit cu acest lucru și nu putem să-l dezamăgim”, a conchis președintele CSM Oradea.
Trimite articolul
XContinuitatea contribuie decisiv la succesul echipelor din orice ramură de jocuri sportive, mai puțin atunci când cei care continuă o fac doar ca să-și mai prelungească amurgul carierei cu un sezon-două. Întinerirea lotului are loc la extremă, între juniori și cimitirul elefanților ne lipsesc exact jucătorii valoroși de 26-30 de ani, cu care poți asigura continuitate la un nivel de performanță ridicat. Desigur, acești jucători sunt și cei mai scumpi, iar atunci când în plin sezon de transferuri „bugetul consistent” al anului care vine este încă doar o speranță…