Meciul contează pentru etapa a 25-a (a treia din Top 6) şi va avea loc la Arena „Antonio Alexe, cu începere de la ora 20:00.
Orădenii încearcă să se revanşeze în faţa echipei oaspete, care a câştigat ambele întâlniri directe din prima fază, cu scorurile de 73-72 la Oradea, respectiv 83-76 la Sibiu. „Va fi, fără îndoială, un meci dificil. Sibiul este liderul clasamentului de mult timp, are 11 victorii consecutive, este o echipă pe val şi extrem de combativă. În plus, noi avem o zi mai puţin pentru pregătirea acestui meci, fapt care contează foarte mult în condiţiile în care se joacă în ritm de două partide pe săptămână”, a declarat antrenorul CSM CSU, Cristian Achim. Referitor la obiectivul echipei orădene în Top 6, tehnicianul a afirmat că nu îşi face niciun fel de calcule. „Noi încercăm să câştigăm câte meciuri putem. Nimeni nu se gândeşte la altceva. Ne dorim să obţinem cât mai multe victorii, deoarece pentru asta jucăm până la urmă”, a conchis Cristian Achim.
Ambele protagoniste ale meciului de marţi sunt neînvinse în Top 6. BC CSU Sibiu nu a mai cunoscut însă înfrângerea de nu mai puţin de 11 etape şi a obţinut victorii în faţa a două contracandidate la titlul ediţiei, CSM Steaua, scor 78-76, respectiv U BT Cluj-Napoca, scor 86-70, chiar în deplasare.
CSM CSU Oradea contează pe aportul suporterilor, care ar putea conta mult în condiţiile unui meci echilibrat, deschis oricărui rezultat.
[related-post post_id=”2015425″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!