Victoria echipei noastre este pe deplin meritată, în condiţiile în care aceasta a controlat partida pe întregul său parcurs. Gazdele nu s-au putut desprinde decisiv decât în final, dar piteştenii nu au ameninţat cu adevărat în niciun moment victoria acestora.
CSM CSU şi-a adjudecat toate cele patru secvenţe ale întâlnirii. De data aceasta, antrenorul Cristian Achim a putut conta pe toţi jucătorii din lot, mai puţin Zeno, încă nerefăcut în totalitate, respectiv Nikolic, care a fost lăsat în afara echipei pentru acest meci (doar şase stranieri pot fi înscrişi pe foaia oficială). Mandache şi Pasalic au fost principalii marcatori ai gazdelor. Titus Nicoară, unul din titularii de bază ai echipei piteştene, s-a accidentat după numai două minute şi nu a mai putut juca.
„Sunt foarte bucuros pentru că am învins. Pentru noi, era o victorie obligatorie, după succesul de la Timişoara. Lumea consideră poate că Piteştiul este o echipă mai slabă, dar nu este deloc aşa. Sunt sigur că va obţine şi ea victorii în Top 6. Este importantă revenirea lui Denison, sperăm să putem conta pe el în continuare. Îmi doresc să nu mai avem alte accidentări, mai ales că jucăm din trei în trei zile”, a declarat antrenorul Cristian Achim.
Tehnicianul orădean s-a referit la partida următoare, cu BC CSU Sibiu. „Urmează meciul cu lidera campionatului. Bineînţeles că ne dorim să câştigăm. Din păcate, avem doar două zile de antrenament, spre deosebire de sibieni, care au o zi în plus. Acest fapt contează foarte mult, dar nu avem ce să facem. Sperăm să ne revanşăm în faţa lor după ce ne-au bătut de două ori în prima fază”, a spus Cristian Achim.
Meciul CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu, contând pentru etapa a 25-a (a treia din Top 6), se va disputa marţi, cu începere de la ora 20:00, la Arena „Antonio Alexe”.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.700
CSM CSU Oradea – BCMU FC Argeş Piteşti 77-66 (23-19, 18-16, 23-20, 13-11)
CSM CSU Oradea: Nicolescu 3 (1×1), Pasalic 19 (5×3), Denison 6, Kariniauskas 6, Valeika 6, Ţîbîrnă 4, Mandache 18 (2×3), T. Fometescu, Gajovic 7 (1×3), Richard 8. Nu au jucat: Gavrilă, Meluţ. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău
BCMU FC Argeş: Porter Troupe 4 (1×3), Nicoară, Ciotlăuş, Agafonov 20 (2×3), Person 12, Chiroff, Corpodean 2, Căprărescu, Kostoski 11 (3×3), Russell 9 (1×3), Sánta 8. Nu a jucat Kilyen. Antrenor: Hristu Şapera. Asistent: Andrei Ziguli
Arbitri: Alin Faur, Alexandru Olaru, Bedir Şefer. Comisar FR Baschet: Doru Vinaşi
Citiți principiile noastre de moderare aici!