În vârstă de 28 de ani, Tarolis (2,07 metri) face parte din lotul lărgit al reprezentativei Lituaniei, care se pregătește pentru participarea la EuroBasket 2022 și la calificările pentru FIBA Basketball World Cup 2023.
După două sezoane petrecute la U BT Cluj-Napoca (2019-2021), în care a câștigat un titlu de campion național și o Cupă a României, Tarolis s-a transferat la Afyon Beledye (Turcia), iar apoi la Buducnost Podgorica, cu care a jucat în campionatul din Muntenegru, în Liga Adriatică și în EuroCup. Jucător de poziția 4, el are la activ zece sezoane ca jucător profesionist.
A mai evoluat de-a lungul carierei la Jalgiris Kaunas, Arkadia Traiskirchen, Lietkabelis, după care a avut prima experiență în România, la U BT Cluj-Napoca. A disputat 49 de partide cu echipa clujeană, având medii statistice de 14,1 puncte marcate, 4,9 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție, 17,4 la eficiență, în 24 de minute jucate pe meci. A fost desemnat MVP-ul finalei din sezonul 2020/2021 al Ligii Naționale, câștigată de clujeni în fața echipei noastre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!