Campioana României abordează partea secundă a Ligii Naționale din postura de lideră a clasamentului. CSM CSU Oradea are 13 victorii consecutive în întrecerile interne (11 în campionat și două în Cupa României).
Adversara sa din prima etapă a Grupei Roșii, SCM Timișoara, nu traversează o perioadă prea fastă, pierzând ultimele patru meciuri din Grupa valorică A, pe care a încheiat-o pe locul 6.
Echipa timișoreană va căuta să se reabiliteze în partida de sâmbătă și să se revanșeze după eșecul drastic suferit în urmă cu două săptămâni la Oradea, scor 52-90. Formația noastră își dorește, bineînțeles, continuarea seriei de victorii.
Ambele echipe sunt calificate la turneul Final Four al Cupei României. În semifinale, SCM Timișoara va întâlni U BT Cluj-Napoca, iar CSM CSU Oradea va juca în compania celor de la Dinamo Știința.
Din echipa noastră va absenta în continuare Bobe Nicolescu, accidentat. Meciul SCM Timișoara – CSM CSU Oradea are loc la Sala “Constantin Jude”, cu începere de la ora 17:00, în direct la Digi Sport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!