Seară tristă pentru poloiștii orădeni, care au pierdut fără drept de apel în fața rivalei. Meciul 3 s-a dovedit a fi ultimul din finala actualei ediții a Superligii Naționale de polo. În mod surprinzător și neașteptat, CSM Oradea a fost depășită fără drept de apel în partida de sâmbătă.
Echipa noastră, care promitea să se revanșeze în bazinul propriu după cele două înfrângeri de la București (scoruri 9-11 și 8-11), a deschis scorul prin Mihnea Gheorghe. Din nefericire, acesta a fost singurul moment în care gazdele s-au aflat în avantaj. Steliștii au înscris apoi 4 goluri consecutive și primul sfert s-a încheiat cu scorul de 1-4. Orădenii au încercat să revină în sfertul secund, dar au continuat să primească gol după gol, iar scorul la pauza mare a devenit 5-9.
Dezastrul a continuat și în sfertul 3, în care ecartul de pe tabela de marcaj a luat proporții, scor 6-13. Steaua și-a păstrat avantajul în ultimul sfert, iar meciul s-a încheiat cu un rezultat neverosimil, 8-15. A fost cea mai severă înfrângere suferită de echipa noastră în acest sezon. CSA Steaua a câștigat astfel finala cu scorul general de 3-0 și a cucerit un nou titlul de campioană națională.
Meciul a fost urmat de festivitatea de premiere, oficiată de fostul director al Ligii Europene de natație, Szakadáti László. Conform tradiției, festivitatea a început cu premierea vicecampioanei. A urmat apoi câștigătoarea finalei, jucătorii steliști primind cupa, medaliile și tricourile de campioni. În continuare, au fost oferite premiile speciale ale ediției. Vlad Georgescu (CS Steaua București) a fost desemnat cel mai tehnic jucător al campionatului, tot el fiind și golgheterul sezonului. Marius Țic (CSM Oradea) a fost desemnat cel mai bun portar, iar Bogdan Rath (CSA Steaua) a fost declarat cel mai bun antrenor al ediției.
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 400
CSM Oradea – CSA Steaua București 8-15 (1-4, 4-5, 1-4, 2-2)
CSM Oradea: Țic, Gavriș – portari; Negrean 3, I. Szabó 2, M. Gheorghe 1, Luncan 1, Czenk 1, Asanovic, Dragomirescu, Colodrovschi, Vancsik, Remeș, Marinescu, Soponar. Antrenor: Ciprian Câmpianu. Secund: Christian Sandor
CSA Steaua: Drăgușin, Mihăluță – portari; Vuskovic 3, Fulea 3, Vl. Georgescu 2, Iudean 2, Țepeluș 2, Neamțu 1, Klikovac 1, Dincă 1, Oanță, Moskov, Antipa, Goanță, Armean. Antrenor: Bogdan Rath. Secund: Alexandru Ghiban
Arbitri: Adrian Alexandrescu (Oradea), Mihai Bălănescu (București)
Descalificări pentru 3 eliminări: – / Oanță
Cartonaș roșu: – / Alexandru Ghiban (antrenor secund CSA Steaua), pentru proteste
[eadvert]