Cristian Achim s-a întors de la Universiada de la Shenzen fascinat de grandoarea competiţiei şi de potenţialul uimitor al Chinei. „A fost o competiţie extraordinară, greu de descris în cuvinte. Despre bazele sportive ale chinezilor, ele sunt de neimaginat pentru noi”, a afirmat antrenorul secund al reprezentativei universitare a României.
Referitor la clasarea pe locul VIII a echipei noastre la Universiada de la Shenzen, Cristian Achim spune că este un rezultat meritoriu, dar care putea fi şi mai bun. „Sigur că locul opt dintr-un total de 23 de echipe participante reprezintă o clasare bună pentru baschetul nostru, care este situat foarte jos la ora actuală la nivel de seniori. În opinia mea, aceşti jucători puteau însă şi mai mult, se putea realiza un rezultat mai bun”. Tehnicianul orădean crede însă în potenţialul de progres al actualei generaţii de la lotul universitar. „Este o generaţie bună, cu jucători valoroşi, care cred că au capacitatea de a ridica baschetul românesc”, a afirmat Achim.
Lot îmbunătăţit
Legat de viitorul echipei sale de club, CSM Oradea, Cristian Achim speră într-un sezon la fel de bun ca şi cel precedent. „Avem un lot cu unii jucători noi faţă de sezonul trecut, sperăm să avem şi rezultate superioare. Simpla aducere a unor jucători «cu nume» nu conferă însă nicio garanţie de progres. Există o sumedenie de factori de care depinde acest lucru. Multe echipe au transferat în ultimii ani jucători foarte bine cotaţi, foarte bine plătiţi, dar n-au reuşit nicio performanţă. Noi sperăm însă să nu ne aflăm în niciun caz într-o astfel de situaţie”, ne-a declarat antrenorul orădean. Achim speră că echipa sa va face o repetiţie utilă pentru noul sezon la Memorialul Antonio Alexe, care va avea loc la finele acestei săptămâni. „Ne antrenăm cu asiduitate şi dorim să ne prezentăm într-o formă cât mai bună la Memorialul Toni Alexe. Ne vom pregăti cu toată seriozitatea în acest sens”, a conchis Cristian Achim.
G.N
Citiți principiile noastre de moderare aici!