Titularul postului, Sean Denison a fost şi el extrem de şters în acea partidă, marcând şi mai puţin, doar două puncte. Bogdan a început destul de slab şi meciul patru, a ratat câteva mingi simple, dând impresia că va repeta evoluţia neinspirată de sâmbătă. În minutul 36 al partidei, Denison, care s-a revanşat, având 16 puncte marcate la activ, a fost descalificat pentru cinci faulturi. CSM Oradea, care conducea atunci cu 77-74, rămânea fără pivotul titular şi lucrurile puteau să se complice pentru orădeni. Ţibîrnă l-a înlocuit pe Denison într-un moment extrem de delicat, în care orice reuşită sau ratare putea fi decisivă. Dar Bogdi a fost cu adevărat decisiv, reuşind să marcheze două coşuri din poziţii incomode, aducându-şi un aport enorm la victoria orădenilor. „Nu cred că acele coşuri au fost importante, toate au contribuit la fel la rezultatul final. Atunci a venit însă momentul meu să înscriu, dar meritul este al întregii echipe”, a afirmat cu modestie Ţibîrnă pentru site-ul oficial al clubului.
„Nu mă surprind reuşitele lui Ţibîrnă, ştiu de ce este capabil. Sigur că a avut şi meciuri mai proaste, dar eu am avut întotdeauna încredere în el şi i-am oferit suficiente minute de joc. Multă lume m-a blamat, dar iată că el ne-a ajutat într-unul din cele mai importante momente”, a declarat antrenorul CSM Oradea, Cristian Achim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!