Acest fapt a generat un impas în relațiile dintre cluburi și jucătorii acestora, aflați sub contract, dar în imposibilitatea de a presta munca, adică de a juca. S-a pus problema de a opta între menținerea la club a jucătorilor, sau dimpotrivă, trimiterea lor acasă, până la schimbarea situației.
CSM Oradea a optat pentru a doua variantă. Componenții echipelor de baschet masculin și polo au plecat acasă, la fel și handbaliștii. Clubul orădean este de altfel primul din țară care a rezolvat această problemă, de comun acord cu jucătorii.
O situație specială
„Am discutat îndelung cu componenții loturilor și am încercat să găsim o soluție care să mulțumească ambele părți. Sigur, jucătorii se află sub contract până la datele stabilite, dar acum este vorba de o situație aparte, cu care nu s-a mai întâlnit nimeni. Am reușit să ne înțelegem, astfel încât să fie mulțumiți și jucătorii, dar și noi, clubul. Am găsit o formulă eficientă, astfel încât pierderile să fie suportate de ambele părți. Le-am propus jucătorilor să fie plătiți pentru o parte din perioada în care nu se joacă, iar ei au fost imediat de acord. Pot să spun că clubul nostru este primul din țară care a găsit această rezolvare. Am fost, de altfel, sunat de către mulți alți conducători de cluburi în acest sens. Aceeași soluție am aplicat-o și la polo. La fel se va întâmpla și cu jucătorii echipei de handbal”, ne-a declarat președintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Șerban Sere.
Oficialul orădean afirmă că jucătorii continuă să se afle sub contract cu clubul, conform înțelegerii inițiale. „În cazul în care lucrurile vor mege spre bine și competițiile se vor relua, jucătorii vor reveni imediat la echipe. Nu s-a pus problema să le reziliem contractele. Acum însă, este mai bine ca ei să fie alături de familiile lor, până la trecerea pandemiei. Este o situație specială, în care nu putem face altceva decât să așteptăm și să sperăm că totul se va termina cu bine, cât mai repede posibil”, afirmă Șerban Sere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!