CSM Oradea a obţinut sâmbătă cea de-a cincea victorie consecutivă şi se menţine în poziţia de lideră a clasamentului în Liga Naţională de baschet masculin. Succesul din meciul cu BCM U Piteşti a fost unul dificil, conturat abia în ultimele cinci minute de joc, după ce oaspeţii s-au aflat în avantaj o mare parte din timpul de joc. Partida a semănat oarecum cu cele cu SCM U Craiova şi Gaz Metan Mediaş, orădenii reuşind să-şi asigure victoria după come-back-uri de mare efect.
Gazdele au deschis scorul prin Denison, care avea să facă de altfel un meci foarte bun, fiind principalul artizan al victoriei orădenilor. CSM s-a aflat în avantaj până în minutul 5, dar piteştenii au preluat apoi iniţiativa, după un parţial de 0-14! Primul sfert s-a încheiat cu un scor neobişnuit pentru gazde, 10-20. Orădenii au insistat cu aruncările de la distanţă, dar au ratat cu nonşalanţă nu mai puţin de şase astfel de încercări. Sfertul secund a început în aceeaşi notă de superficialitate în joc a echipei noastre, în timp ce oaspeţii au punctat constant, iar handicapul a crescut în mod alarmant, la nu mai puţin de 17 puncte, scor 14-31 ( 14). BCM U Piteşti a câştigat şi sfertul secund, scorul la pauză fiind 28-40.
Final fericit
Din fericire, pauza s-a dovedit a fi un sfetnic bun pentru echipa orădeană, care a revenit de la vestiare mult mai decisă şi mai concentrată. Băieţii noştri au început o cursă furibundă pentru recuperarea handicapului. Practicând o apărare mult mai agresivă, orădenii reuşesc să se apropie la numai două puncte, scor 44-46 ( 26), impulsionaţi de inimosul public prezent la arenă. BCM U Piteşti s-a mai aflat în avantaj înaintea ultimului sfert, scor 51-54, dar gazdele izbutiseră să depăşească mimentul dificil. CSM Oradea a reuşit în fine să readucă lucrurile la normal, egalând scorul în minutul 34, 55-55 şi trecând apoi la conducere, scor 58-57 ( 35), prin coşul de trei puncte al lui Nicoară. Echipa noastră a gestionat cu bine ultimele minute, iar oaspeţii nu au mai avut puterea să revină. Scorul final, 72-66, consemnează o victorie dificilă, dar pe deplin meritată a gazdelor.
„Jucătorii noştri au dat dovadă iar de caracter”
Antrenorul Cristian Achim şi-a manifestat bucuria pentru victoria din meciul cu BCM U Piteşti. „Este o victorie importantă pentru noi, în faţa unei echipe foarte bune, care îmbină jocul organizat cu aportul individualităţilor. Pentru noi, a contat mult faptul că acest meci a avut loc la nici 72 de ore după dificila partidă de la Târgu Mureş. În plus, ora de disputare a meciului ne-a dezavantajat, noi ne odihnim în fiecare zi după-masă la această oră (16:15, n.r.). Avem patru victorii consecutive în care am fost conduşi, dar am revenit. Nu aş dori să mai continuăm aşa, pentru că devine foarte stresant pentru toată lumea. Jucătorii au dat dovadă din nou de caracter, revenind şi câştigând încă o dată. Până la urmă, victoria este victorie, mai ales împotriva unei echipe bune cum e Piteştiul”, a afirmat Achim.
Tehnicianul orădean a spus că jocul agrseiv din apărare din sferturile trei şi patru au fost decisive pentru victorie. „Din păcate, în prima repriză nu ne-am apărat foarte bine, dar nici în atac nu am strălucit. Am avut vreo şase aruncări de la distanţă complet deschise, pe care însă nu le-am transformat. Începem să avem probleme la jucătorii de pe semicerc, dar sper să fie doar o pasă mai proastă pentru ei în faza ofensivă, pentru că în defensivă sunt foarte buni. În sferturile trei şi patru am înăsprit apărarea, fapt care ne-a adus până la urmă victoria”, a declarat antrenorul echipei CSM Oradea.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.800
CSM Oradea – BCM U Piteşti 72-66 (10-20, 18-20, 23-14, 21-12)
CSM Oradea: Comagic 3, Popescu 6 (1×3), Dillon 9, Subotic 6, Nicoară 14 (1), Denison 24, Ţibîrnă 3 (1), Hallik, Franklin 7. Nu au jucat: Ciordaş, Paşca, Hora. Antrenor: Cristian Achim
BCM U Piteşti: Tutt 20, Orbeanu, Chiroff, Barac 11 (1), Sinadinovic 9 (1), Neguţ 3 (1), Durkovic 11, Alexiu, Corpodean, Ulmer 2, Barro 10. Nu a jucat Minea. Antrenor: Hristu Şapera
Arbitri: Doru Vinaşi, Ciprian Stoica, Adrian Habor: Comisar FC Baschet: Ion Olaru
Descalificări pentru 5 faulturi: Subotic 40 / Barro 40, Tutt 40
Citiți principiile noastre de moderare aici!