Vicecampioana României la baschet masculin, CSM U Oradea a făcut duminică deplasarea la Astana, pentru meciul de debut din noua ediţie a FIBA EuroChallenge, cu campioana Georgiei. Este o deplasare dificilă din toate punctele de vedere, în primul rând ca distanţă. Astana este situată la circa 4.300 de km, distanţa fiind parcursă de delegaţia noastră cu două curse aeriene, de la Budapesta la Minsk (Belarus), iar de acolo la Astana. Trebuie subliniată şi dificultatea deosebită a meciului în sine. BK Astana este campioana Georgiei, dispune de un buget incomparabil faţă de cele ale echipelor româneşti, iar lotul este un conglomerat de jucători americani, sârbi, ruşi şi croaţi, plus cei autohtoni.
Din lotul orădenilor pentru acest meci nu fac parte Ţibîrnă, indisponibil şi căpitanul echipei, Subotic, care nu a primit viză. În afara acestora, alţi doi jucători, Pantic şi Dillon sunt accidentaţi, suferind în meciul cu Steaua entorse la gleznele piciorului stâng. Dacă Pantic are şanse să fie recuperat şi să joace la Astana, situaţia lui Dillon este ceva mai complicată. El are nevoie de fizioterapie şi este puţin probabil să poată evolua în meciul de miercuri, dar nici în cel de sâmbătă, cu Timba Timişoara, din etapa a 6-a. Un alt jucător orădean, internaţionalul Guţoaia ar putea reveni în echipă în partida de la Astana, după ce a fost indisponibil timp de două luni.
Probleme de efectiv
CSM U Oradea se confruntă aşadar din nou cu probleme de efectiv. Este lesne de înţeles că în condiţiile actuale, cu trei jucători accidentaţi, procesul de antrenament este iarăşi perturbat. „Îmi doresc din suflet să avem jucători suficienţi la antrenamente, pentru că altfel nu ne putem antrena aşa cum trebuie”, spunea antrenorul Cristian Achim în urmă cu câteva săptămâni. Iată că din păcate, echipa noastră se află din nou într-o situaţie asemănătoare. Este un cer vicios, din care îi este foarte greu să iasă. Accidentările duc la reducerea numărului de jucători disponibili, rotaţia acestora este mult redusă, ei stau pe teren în timpul meciurilor mai mult decât ar trebui în mod normal şi se expun astfel, la rândul lor, la accidentări. Situaţia este îngreunată şi mai mult de începerea meciurilor din FIBA EuroChallenge, care încarcă suplimentar calendarul echipei noastre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!