La întreceri au luat parte 50 de concurente, reprezentând cluburi din întreaga ţară. Proba a fost câştigată de Bianca Benea (CSM Oradea, antrenor Nicolae Ille), care a devenit campioană naţională de junioare, apărându-şi titlul cucerit şi în sezonul trecut. În finala competiţiei, Bianca Benea a învins-o cu scorul de 15-11 pe Alexandra Predescu (CSA Steaua).
Pe locurile 3 s-au situat, la egalitate, Mihaela Leonte (CS Quarto) şi Zsuzsa Schlier (CSŞ Târgu Mureş).
Bianca Benea este una din speranţele spadei orădene şi româneşti. Este considerată o sportivă cu un real potenţial de progres, cu şanse de calificare la ediţiile viitoare ale Jocurilor Olimpice.
Bianca a fost de altfel menţionată printre cele mai bune sportive ale anului trecut, la Gala sportului bihorean 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!