În cantonament se află cei 12 jucători din lot, alături de staff-ul tehnic al echipei. Antrenorul Cristian Achim, asistentul Milan Mitrovic, preparatorii fizici Igor Ranisavljev şi Cristian Dan, precum şi medicul Alin Iova vor coordona pregătirile echipei în perioada stagiului.
Pe lângă programul de încărcare fizică, jucătorii vor efectua şi antrenament specific, cu mingea. Locaţia cantonamentului dispune de sală de antrenamente, sală de forţă, precum şi alte facilităţi necesare pentru această perioadă de pregătire.
Cei 12 jucători prezenţi în stagiul de la Debrecen sunt: William Franklin, Daniel Popescu, Andrei Mandache, Bogdan Ţibîrnă, Salih Nuhanovic, Uros Lucic, Radovan Markovic, Rareş Paşca, Sean Barnette (care a sosit luni în cantonament), Sergiu Pop, Bogdan Nicolescu şi Sebastian Ionescu.
Antrenorii echipei au remarcat nivelul bun de pregătire în care s-au prezentat la reunire mai mulţi jucători din lot, în frunte cu Rade Markovic, care a lucrat în permanenţă în perioada vacanţei la menţinerea condiţiei fizice. Cantonamentul se va încheia la 19 august, după care echipa va începe meciurile de verificare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!