Conform „calculelor hârtiei”, BC Miercurea Ciuc trebuia să fie o „victimă sigură” în meciul cu CSM Oradea şi aşa s-a şi întâmplat, gazdele obţinând o victorie categorică.
Interesant este însă faptul că în sfertul doi, oaspeţii au reuşit să egaleze şi chiar să preia la un moment dat conducerea, scor 33-34 ( 15), pe fondul unor aruncări de la distanţă, executate cu precădere de Tucker şi Dies. Oaspeţii au avut un procentaj de reuşită extraordinar la aruncările de 3 puncte, care a depăşit chiar 70% (62,5% în final)! A fost însă un simplu foc de paie, pentru că gazdele au apăsat apoi pe acceleraţie, pe măsură ce oaspeţii au cedat fizic. Orădenii s-au distanţat decisiv până la pauză, când scorul a devenit 55-39.
Ecartul s-a mărit şi mai mult în sfertul trei, scor 86-60, chiar dacă antrenorul Cristian Achim a început să scoată titularii din teren. În sfertul patru, la CSM Oradea au jucat în general numai rezervele. Gazdele au atins suta de puncte, realizată de Andrei Pascu ( 38), în uralele spectatorilor, când scorul a devenit 100-73. Rezultatul final, 106-78, sugerează diferenţa de valoare dintre cele două echipe.
Al nouălea succes
„Ştiam că nu putem duce un meci de la început până la sfârşit. Am început prin a ceda fizic, apoi şi mental. Oradea nu va termina campionatul mai jos de locul şase”, a afirmat antrenorul ciucanilor, Lászlófy Botond, la finalul meciului. Cristian Achim nu şi-a ascuns bucuria pentru cea de-a noua victorie stagională. „După cum am mai spus, Miercurea Ciuc poate fi foarte periculoasă. Au avut din nou un procentaj foarte bun la trei puncte, aşa cum au făcut-o şi în celelalte două meciuri directe, pe care le-am disputat în Cupa României.
Probabil că au o alchimie specială în partidele cu noi, la aruncările de la distanţă. Până la urmă, jocul nostru colectiv şi agresiv în apărare şi-a arătat roadele. Vizăm încă două victorii în tur”, a spus Cristian Achim.
G.N.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.100
CSM Oradea – BC „Perla Harghitei” Miercurea Ciuc 106-78 (23-16, 32-23, 31-21, 20-18)
CSM Oradea: Pascu 5, Ştefan 2, Lupusavei 3 (1×3), Maric 6 (1), Paşca 14 (3), Pesic 10, Topcov 23, Hora, Navickas 10 (2), Lázár 13, Markovic 18, Andrei. Antrenor: Cristian Achim
BC Miercurea Ciuc: Filovici 3, Erceg 2, Long 7 (1), Samuilă 3 (1), Roşu 7 (2), Dies 19 (2), Pora 2, Vita, Tucker 27 (4), Jakab 8. Antrenor: Lászlófy Botond
Arbitri: Mircea Şerban – Bertalan István, Vlad Potra. Comisar FR Baschet: Takács Károly
Citiți principiile noastre de moderare aici!