„Leii roșii” și-au continuat seria fastă din ultima perioadă, trecându-și în cont cea de-a 10-a victorie din Liga Națională. Meciul cu Steaua a contat pentru etapa a 12-a din sezonul regulat, ultima din anul 2021. Acesta a fost totodată cel de-al 10-lea succes consecutiv al echipei noastre în Liga Națională și FIBA Europe Cup.
[eadvert]
Meciul a debutat sub semnul echilibrului, iar oaspeții și-au adjudecat primul sfert, scor 18-21. A fost însă un simplu foc de paie, pentru că lucrurile au revenit la normal în sfertul secund, iar gazdele au intrat la pauză cu un avantaj de opt puncte, scor 41-33. Aspectul jocului nu s-a schimbat nici după pauză, iar ecartul a crescut și mai mult în sfertul trei, scor 68-43, ajungând apoi la 31 de puncte la final, scor 89-58.
Remarcabil este faptul că antrenorul Cristian Achim a folosit toți componenții lotului, oferind mai multe minute juniorilor și jucătorilor tineri.
CSM CSU Oradea va mai disputa o partidă în acest an, restanța din etapa a 11-a cu ABC Athletic Neptun Constanța. Meciul va avea loc marți, 21 decembrie.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”.
Spectatori: circa 500
CSM CSU Oradea – CSA Steaua București 89-58 (18-21, 23-12, 27-10, 21-15)
CSM CSU Oradea: Holt 15 (3×3), T. Fometescu 9 (1×3), Paliukenas 7 (1×3), Green 15 (1×3), Gavrilovic 7 (1×3), K. Richard 3, 8 pase decisive, Vl. Marinău 5 (1×3), R. Mureșan, Vescan 5 (1×3), Nicolescu 6 (1×3), Baciu 16, 6 recuperări, N. Markovic 1. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Radovan Markovic
CSA Steaua: Jackson 14 (2×3), Mandisodza 5, Carter II 20, Konjevic 2, Dzuric 10 (2×3), Hărănguș, Gîrbea 2, Diaby, Stan, Ivanov 5 (1×3). Antrenor: Eugen Ilie. Asistent: Z. Safar
Arbitri: Amalia Marchiș, Dan Narcis, Dragoș Barbu. Comisar FR Baschet: Doru Vinași
Citiți principiile noastre de moderare aici!