. CSM Frigo Conty a făcut vineri încă o dată dovada superiorităţii sale incontestabile din actuala ediţie de campionat, dispunând fără dubii de singura echipă care mai putea să emită pretenţii la titlu, Dinamo. Primul meci din „dubla” restantă, contând pentru etapa a X-a a Superligii Naţionale, a fost dominat cu autoritate de elevii antrenorului Cornel Gordan.
Recital orădean
În mod neaşteptat, Dinamo a deschis scorul, prin maghiarul Szabó, acesta fiind de altfel singurul moment în care gazdele au avut avantaj pe tabela de marcaj. Diaconu a restabilit egalitatea, după care un alt internaţional orădean, Kádár, a marcat din lovitură de la 5 metri, aducându-şi echipa în avantaj. Primul sfert s-a încheiat cu scorul de 1-2. Dinamo a mai periclitat avantajul nostru o singură dată, în debutul sfertului secund, când a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, ratată însă de Al. Matei, sau mai bine zis apărată de portarul Barát. A urmat apoi un veritabil recital orădean, cu trei goluri consecutive în urma unor faze de mare spectacol, marcate de B. Câmpianu, Kádár şi Samuilă. Scorul la pauză, 1-5, oferea puţine speranţe de redresare a situaţiei pentru dinamovişti.
Orădenii au fost aplaudaţi
Căpitanul orădean, Kádár, a înscris pentru 1-6 imediat după pauză, stârnind admiraţie şi aplauze din partea publicului dinamovist de la Bazinul Floreasca, altădată atât de ostil la adresa echipei noastre. Soarta partidei era practic decisă la o asemenea diferenţă, orădenii jucând în continuare doar atât cât a trebuit pentru a-şi păstra avantajul pe tabela de marcaj. Sfertul trei s-a încheiat cu scorul de 3-7. Ultimul sfert al partidei a avut acelaşi aspect, superioritatea celor de CSM Frigo Conty fiind evidentă. Ambele echipe au marcat de câte două ori, prin Robu şi Demeter (din lovitură de la 5 metri), respectiv Monostori şi Baidoc. Rezultatul final, 5-9, nu reflectă în totalitate diferenţa de valoare în favoarea formaţiei noastre.
Cel de-al doilea meci dintre Dinamo şi CSM Frigo Conty are loc sâmbătă, cu începere de la ora ora 14, în transmisiune directă la TVR 3.
CASETA TEHNICĂ
Bazinul Floreasca. Spectatori: circa 300
Dinamo – CSM Frigo Conty 5-9 (1-2, 0-3, 2-2, 2-2)
Dinamo: Stoenescu, Nenciu – portari; Orzoiu, Robu 1, Maklari, Szabó 1, Adrian Creţu 1, Al. Matei, Demeter 1 (din lovitură de la 5 metri), Teoharie, G. Georgescu, A. Georgescu, Goanţă 1. Antrenor: Liviu Răducanu
CSM Frigo Conty: Barát, D. Creţu – portari; Samuilă 1, Baidoc 1, Diaconu 1, B. Câmpianu 1, Popoviciu, Tarnoveţchi, Kincses 1, Andrei Creţu, Monostori 1, Kádár 3 (1 din lovitură de la 5 metri). Antrenor: Cornel Gordan
Arbitri: Adrian Vamoş (Bucureşti), Marius Iegariu (Arad)
GAVRIL NUŢIU
Citiți principiile noastre de moderare aici!