Echipa noastră nu are însă timp pentru regrete, trebuind să pregătească meciul următor. Sâmbătă, orădenii primesc pe teren propriu vizita echipei BC Timişoara, ocupanta locului 3 al clasamentului. Meciul va avea loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19:00. Partida nu va fi televizată.
Întâlnirea nu se anunţă deloc facilă pentru gazde, BC Timişoara fiind una din echipele redutabile din actuala ediţie. Pe lângă oboseala şi uzura acumulată în urma programului încărcat, orădenii se confruntă din nou cu probleme medicale. Sean Denison a suferit o accidentare la umăr în meciul de la Le Mans, în care nu a jucat de altfel decât în primul sfert. Absenţa sa în restul partidei a fost o altă cauză a înfrângerii echipei noastre. Pivotul canadian resimte dureri la umărul afectat şi este incert pentru meciul de sâmbătă, cu BC SCM Timişoara. În aceste condiţii, antrenorul Cristian Achim îi are la dispoziţie pe acest post doar pe Bogdan Ţîbîrnă şi Sergiu Pop, putând eventual să facă improvizaţii cu alţi jucători. Echipa orădeană ţinteşte victoria, pentru a reveni pe podium.
Partida CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara contează pentru etapa a 8-a a Ligii Naţionale şi va fi condusă de brigada de arbitri Ciprian Stoica – Bukuresti László, Bertalan István, iar comisar FR Baschet a fost desemnat Stelian Bănică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!