Echipa orădeană ar fi meritat din plin să câştige partida, dar rezultatul final a fost viciat de cei doi arbitri, care au făcut tot ce au putut pentru ca gazdele să nu piardă întâlnirea. Handbalistele pregătite de antrenoarea Doina Ardelean s-au aflat în avantaj în cvasi-totalitatea timpului de joc, în pofida adversităţii arbitrajului.
În ultimul sfert de oră, când orădencele conduceau detaşat pe tabelă, ele s-au aflat practic în permenanţă în inferioritate numerică, împotriva lor dictându-se nu mai puţin de cinci eliminări de două minute. În aceste condiţii, gazdele au egalat şi au preluat conducerea, scor 26-25.
Echipa noastră a avut însă tăria de a egala cu doar şapte secunde înainte de final, prin Cipriana Petric!
Sugestive pentru maniera de arbitraj sunt raportul loviturilor de la şapte metri, de 9-3 (transformate 8-3), precum şi raportul eliminărilor, de 3-8! Mai mult, Geta Diniş Vârtic, cea mai experimentată jucătoare orădeană, a fost efectiv „vânată” de arbitri, ea primind în cele din urmă cartonaşul roşu, pentru trei eliminări.
Antrenoarea Doina Ardelean a aliniat echipa: Cetăţeanu, Pintea – portari; Petric 8 goluri marcate, Rudics 5, Hlinka 4, Biţiş 4, Munteanu 2, Vrabie 2, Verzea 1, Hercuţ, Gal, Matiaş, Bortoş, Pop.
CSU Oradea a ajuns astfel la cel de-al patrulea meci consecuntiv fără înfrângere, dintre care trei au fost disputate în deplasare. Etapa viitoare, orădencele vor juca pe teren propriu cu Dacia Mioveni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!