„Am muncit din greu pentru acest succes. A fost un efort colectiv de care am avut nevoie deoarece am deţinut foarte puţine informaţii despre echipa adversă. După această primă partidă, vom putea pregăti mult mai bine meciul retur. Sunt de părere că cele 21 de recuperări ofensive ale noastre au constituit cheia jocului. Ne-am prezentat bine la acest capitol şi am ţinut mai mult mingea în atac, având astfel mai multe posesii şi oprtunităţi de a marca”, a afirmat Barnette.
Referindu-se la partida din manşa secundă, jucătorul american crede că prospeţimea fizică va fi decisivă în meciul de la Prievidza pentru soarta calificării. „Nu ne putem baza pe avantajul din primul meci, pentru că orice diferenţă poate fi anulată. Mergem în Slovacia cu scopul de a juca, de a respecta planul de joc şi de a lupta pentru calificare. Cred că un factor important îl va constitui prospeţimea fizică şi capacitatea de recuperare după primul meci şi după deplasarea lungă care ne aşteaptă. Nu m-am mai aflat în situaţia de a disputa două partide pe parcursul a doar 48 de ore, plus călătoria dintre ele. Este o provocare care ne aşteaptă, dar sunt convins că vom fi pregătiţi pentru această provocare”, a conchis Sean Barnette.
Citiți principiile noastre de moderare aici!