Tragerea la sorţi a grupelor preliminare din cadrul Ligii Campionilor la polo a adus adversare de calibru pentru CSM Digi. Campioana României va juca în Grupa D, alături de Partizan Belgrad (Serbia), A-Hid Szeged (Ungaria), Spandau ‘04 Berlin (Germania), Galatasaray Istanbul (Turcia) şi echipa de pe locul secund a turneului grupei A de calificare. Din Grupa A de calificare fac parte CN Sabadell (Spania), Vitbich Vitebsk Region (Belarus), Ligamus Tbilisi (Georgia) şi Arkonia Szczeczin (Polonia).
Echipele clasate pe primele patru locuri în cele patru grupe preliminare se vor califica în optimile de finală. Conform „calculelor hârtiei,” Partizan Belgrad şi Szeged, cele mai titrate formaţii din grupa D, sunt cotate drept favorite la unul din primele două locuri, iar Spandau ‘04, CSM Digi şi Galatasaray au şanse la locurile III-IV. „Este o grupă grea fără îndoială, dar în opinia mea, noi ne vom bate pentru locul trei cu Spandau Berlin. Avem o echipă bună, mai puternică decât în sezonul precedent şi cred că putem spera la calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor”, afirmă internaţionalul orădean Andrei Creţu.
Optimism moderat
Preşedintele CSM Digi, Florin Birta crede şi el că echipa noastră deţine şanse certe de clasare printre primele patru locuri din grupă. „Avem adversare redutabile. Partizan şi Szeged sunt nume grele în poloul european, dar Spandau Berlin, Galatasaray şi echipa care vine din calificări sunt formaţii cu care ne putem bate pentru locurile trei sau patru, care asigură calificarea în faza următoare a competiţiei. Sper să putem ieşi din grupă şi să realizăm o performanţă frumoasă în acest sezon”, ne-a declarat Florin Birta.
La rândul său, Dorin Roşca, organizator de competiţii al secţiei de polo a CSM, este mai circumspect. „Deocamdată este prematur să facem pronosticuri. Trebuie să vedem ce loturi deţine fiecare adversară din grupă şi abia apoi ne putem pronunţa”, a spus Roşca.
CSM Digi va efectua săptămâna viitoare un stagiu de pregătiri comune cu formaţia maghiară Szentes, iar apoi va urma Cupa României (21-23 septembrie). Campioana României va debuta în Grupa D din Champions League la 26 septembrie, urmând să primească în bazinul propriu vizita formaţiei venite din calificări.
POLO, LIGA CAMPIONILOR
Componenţa grupelor preliminare:
Grupa A: ZF Eger (Ungaria), Vouliagmeni (Grecia), Waspo ‘98 Hanovra (Germania), Schuurman BZC (Olanda) şi echipa de pe locul I din Grupa A de calificare
Grupa B: Jug Dubrovnik (Croaţia), Steaua Roşie Belgrad (Serbia), Olympiakos Pireu (Grecia), Montpellier Waterpolo (Franţa) şi echipa de pe locul II din Grupa B de calificare
Grupa C: Leonessa Brixia Brescia (Italia), VK Vojvodina Novi Sad (Serbia), CNA Barceloneta (Spania), Sintez Kazan (Rusia) şi echipa de pe locul I din Grupa B de calificare
Grupa D: Partizan Belgrad (Serbia), A-Hid Szeged (Ungaria), Spandau ‘04 Berlin (Germania), Galatasaray Istanbul (Turcia) şi echipa de pe locul II din Grupa A de calificare.
În cele patru grupe preliminare se va juca în sistem „fiecare cu fiecare”, în etape săptămânale, pe terenurile tuturor echipelor. Primele patru clasate se vor califica în optimile de finală ale Champiosn League, iar cea de pe locul V va fi eliminată.
Grupele de calificare sunt următoarele:
Grupa A: CN Sabadell (Spania), Vitbich Vitebsk Region (Belarus), Ligamus Tbilisi (Georgia), Arkonia Szczeczin (Polonia)
Grupa B: CN Marseille (Franţa), SSK Waterpolo Slagelse (Danemarca), SC Kreuzlingen (Elveţia), Jarfalla Simsalsskap (Suedia)
PROGRAMUL ECHIPEI CSM DIGI ORADEA
Etapa I (26 septembrie): CSM Digi – Echipa de pe locul II din Grupa A de calificare
Etapa a II-a (6 octombrie): CSM Digi – Szeged
Etapa a III-a (20 octombrie): Partizan Belgrad – CSM Digi
Etapa a IV-a (14 noiembrie): CSM Digi – Galatasaray
Etapa a V-a (28 noiembrie): CSM Digi – Spandau ‘04 Berlin
Etapa a VI-a (19 decembrie): Spandau ‘04 Berlin – CSM Digi
Etapa a VII-a (9 ianuarie 2013): Galatasaray – CSM Digi
Etapa a VIII-a (23 ianuarie 2013): CSM Digi – Partizan Belgrad
Etapa a IX-a (6 februarie 2013): Szeged – CSM Digi
Etapa a X-a (27 februarie 2013): Echipa de pe locul II din Grupa A de calificare – CSM Digi
Citiți principiile noastre de moderare aici!