CSA Steaua, una dintre echipele cu mari pretenţii din actuala ediţie, este favorită în meciul de miercuri în faţa celor de la CSM Oradea. Partida contează pentru etapa a XVIII-a a Diviziei A de baschet masculin şi are loc în Capitală, cu începere de la ora 17.
Echipa noastră s-a deplasat încă de azi la Bucureşti, cu avionul şi va reveni la Oradea tot pe calea aerului, în această seară. „Este o deplasare costisitoare, mai ales că a cuprins şi o noapte la hotel. Iniţial, am dorit să plecăm la Bucureşti în ziua meciului, cu avionul, dar era riscant, pentru că în cazul în care zborul s-ar fi anulat, am fi putut să pierdem prin neprezentare, ceea ce ar fi însemnat un punct în minus pentru noi în clasament. De aceea, am decis să mergem cu o zi mai repede, chiar dacă acest lucru înseamnă cheltuieli suplimentare. Dacă ne deplasam cu trenul sau cu autocarul, jucătorii ar fi fost fost extrem de obosiţi în perspectiva meciului de sâmbătă, când vom juca acasă cu Piteştiul. Este o partidă foarte importantă, pe care nu avem voie să o pierdem”, a explicat antrenorul Cristian Achim.
Săptămână dificilă
Legat de partida cu Steaua, tehnicianul orădean a afirmat că echipa sa va juca la victorie şi va încerca să câştige, aşa cum o face în fiecare meci. „Steaua este bineînţeles favorită, dar şi noi avem şansele noastre, pe care ni le vom juca. Pornim cu şansa a doua, dar noi ne aflăm în această situaţie de multe ori. Nu avem ce pierde, vom încerca să furnizăm o surpriză. Avem o săptămână foarte dificilă. Trebuie să pregătim cu atenţie şi meciul de sâmbătă, cu Piteştiul, care este extrem de important pentru noi în lupta pentru calificarea în play-off. Vom întâlni o formaţie care are acelaşi obiectiv ca şi noi şi nu avem voie să facem un nedorit pas greşit”, a spus Achim.
Antrenorul orădean are la dispoziţie toţi jucătorii din lot, neexistând indisponibilităţi. În meciul din tur, CSM s-a impus la Oradea cu scorul de 88-79. Partida CSA Steaua Turabo – CSM Oradea va fi condusă de brigada de arbitri Laurenţiu Grigoraş – Bukaresti László, Gabriel Dima, iar comisar FR Baschet va fi Romi Stănciulescu.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!