Tehnicianul Craiovei, Milan Nisic şi-a stăpânit cu greu cumpătul în drumul spre vestiare, vărsându-şi nervii pe plăcuţa cu indicaţiile de joc, pe care şi-a distrus-o. „Doresc să felicit Oradea pentru victorie. Am greşit în final, când am permis adversarilor să înscrie multe puncte uşoare. Am atras atenţia echipei despre Titus Nicoară, care e cel mai bun jucător din România la recuperări ofensive, dar degeaba”, a spus Nisic.
La rândul său, Cristian Achim a apreciat că echipa sa a obţinut o victorie foarte mare. „Am obţinut o victorie foarte importantă în curcumstanţele de faţă, după o săptămână în care ne-am confruntat cu mari probleme. Accidentarea şi lipsa lui Markovic s-a resimţit în jocul echipei. Subotic la rândul său nu s-a antrenat decât o zi înainte de meci, tot din motive medicale. De asemenea, venirea lui Hallik a dus la trecrea lui Comagic dintr-un jucător de interior într-unul de semicerc, pe poziţia trei. El s-a pregătit în acest sezon doar pentru poziţia patru. Din aceste motive, consider că această victorie este deosbit de importantă pentru noi, ne dă o fărâmă de linişte în perspectiva meciurilor extrem de dificile care ne aşteaptă în etapele viitoare. Individual, doresc să remarc prestaţia lui Titus Nicoară, care joacă excepţional în mod constant. Despre Will Franklin nu spun prea multe, dar cred că tpată lumea înţelege ce înseamnă acest jucător pentru noi. Doresc să-l remarc şi pe Dani Popescu, care ne-a ajutat să revenim în joc. Cu el în teren, revenim de multe ori de la minus”, a declarat Cristian Achim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!