Nici cea de-a şaptea etapă n-a fost cu noroc pentru handbaliştii orădeni, care au suferit un nou eşec în deplasarea cu Poli Timişoara. Gazdele s-au impus cu scorul de 34-31, după ce oaspeţii conduceau la pauză cu 17-15. Antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor, s-a declarat dezamăgit după acest eşec. „Am început bine meciul, am avut avantaj la pauză şi încă zece minute din repriza secundă. Din păcate, a intervenit din nou acea cădere din ultimele douăzeci de minute, pe fondul oboselii jucătorilor. În acest meci nu am putut să fac aproape nicio schimbare, din cauza băncii foarte scurte.
Răzvan Farcaş şi Iştoc sunt accidentaţi, fapt care a redus dramatic numărul de jucători pe care ne putem baza. Degeaba avem pe bancă şase-şapte juniori, aceştia nu fac faţă în Liga Naţională. În aceste condiţii, sunt nevoit să ţin titularii în teren pe tot parcursul meciului, iar aceştia îşi pierd treptat prospeţimea. Timişoara făcea schimbare după schimbare, iar acest lucru se simte în economia jocului. Din acest motiv se întâmplă aceste căderi ale echipei din fiecare meci, pe care le acuză toată lumea, fără a se gândi însă la cauza lor.
Dacă nu ne îmbunătăţim lotul, ne va fi foarte greu în continuare”, a afirmat antrenorul orădean. CSM Oradea a jucat în alcătuirea: Leu, Ionescu, Gale – portari; Lela 4, Nemenco, Amihăiesi 5, M. Tudor 6, Cântec 6, Ferenţ 6, Al. Farcaş 4, Maxim, Sava, Roauă, Nedelcu.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!