„Leii roșii” au parte de o dispută aprigă în primul lor meci din noul an, pe terenul marii rivale din ultimele sezoane, BC CSU Sibiu. Cele două formații au disputat finala edițiilor din sezonul trecut ale Cupei României și Ligii Naționale. Sibienii s-au impus în Cupa României, dar CSM CSU a câștigat titlul de campioană națională, câștigând finala cu scorul general de 3-1.
Duelurile s-au repetat în actuala ediție, începând cu SuperCupa României, ajudecată de echipa noastră. Au urmat cele două întâlniri din FIBA Europe Cup și cea din turul sezonului regulat, în care tot orădenii au avut câștig de cauză.
Urmează așadar cea de-a cincea confruntare cu BC CSU, în care gazdele vor încerca să se revanșeze pentru multiplele eșecuri suferite în fața „leilor roșii” în ultima perioadă. Va fi, fără îndoială, un meci dificil, în fața unui public numeros, așa cum se întâmplă de obicei la Sala Transilvania. Formația sibiană traversează un sezon mai puțin fast. Se află pe locul 3 în campionat, dar a pierdut toate partidele disputate cu ambele contracandidate la titlul național, CSM CSU Oradea și U BT Cluj-Napoca.
De asemenea, a fost eliminată din FIBA Europe Cup și este la un pas să părăseacă și Cupa României, după ce a pierdut la 19 puncte partida din deplasare cu U BT Cluj-Napoca. Tocmai din aceste motive, gazdele vor forța o victorie în fața echipei noastre.
Serie fastă
De cealaltă parte, CSM CSU a încheiat în forță anul 2019, înregistrând nouă victorii consecutive în Liga Națională și în Cupa României. Pe plan intern, orădenii nu au mai pierdut din etapa a treia (26 octombrie), scor 82-89, în deplasarea cu U BT Cluj-Napoca. Echipa antrenorului Cristian Achim face o figură frumoasă și în FIBA Europe Cup, acolo unde a trecut de prima fază a grupelor și are șanse să se califice în play off-ul competiției (optimile de finală). Formația orădeană își propune, bineînțeles, continuarea șirului victoriilor și în meciul de la Sibiu.
Partida BC CSU Sibiu – CSM CSU Oradea, contând pentru etapa a 12-a stagională, are loc sâmbătă, cu începere de la ora 19:00. Meciul va putea fi urmărit în direct la Digi Sport 2.
Citiți principiile noastre de moderare aici!