Conform aşteptărilor, CSM Oradea n-a întâmpinat probleme în partida de pe teren propriu cu BC „Perla Harghitei”, trecându-şi în cont un succes facil, al 18-lea şi totodată al 14-lea consecutiv. Echipa noastră îşi menţine avansul de patru puncte înaintea unei serii extrem de dificile de trei partide care urmează, cu BC Timişoara (în deplasare), CSU Asesoft (acasă) şi Gaz Metan (în deplasare).
Orădenii au dominat cu autoritate meciul cu Miercurea Ciuc, desprinzându-se încă din primul sfert, încheiat cu scorul de 25-8. În mod suprinzător, ciucanii au redus din diferenţă în sfertul secund, profitând de o relaxare a gazdelor, scor la pauză 34-24. Echipa noastră a mărit diferenţa după pauză, care a ajuns la 20 de puncte, scorul fiind 62-42 la finele sfertului trei. În ultimul sfert, orădenii au avut mai multe rezerve pe teren, meciul încheindu-se cu scorul de 81-59.
Urmează BC Timişoara
„Victoria noastră s-a conturat poate mai greu decât au crezut unii, dar o victorie este o victorie şi ne aduce alte două puncte în clasament. Am încercat să le ofer cât mai multe minute tuturor jucătorilor. Jocul de azi a fost puţin sub nivelul nostru obişnuit. Miercurea Ciuc a jucat bine, ne-a oferit o replică bună”, a declarat după meci antrenorul Cristian Achim. Tehnicianul orădean s-a referit apoi la seria de meciuri care urmează. „Ne aşteaptă o partidă dificilă la Timişoara, pe terenul unei echipe cu pretenţii şi şanse la câştigarea titlului. Pentru noi va fi un adevărat test, în faţa unei formaţii cu jucători deosebiţi. Mergem la Timişoara să ne jucăm şansa”, a spus Achim.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.700
CSM Oradea – BC „Perla Harghitei” Miercurea Ciuc 81-59 (25-8, 9-16, 28-18, 19-17)
CSM Oradea: Stefanovic 5 (1×3), Lupusavei 6 (2), Maric 12 (2), Paşca 3 (1), Pesic 8, Topcov 13, Hora, Dillon 16 (2), Ciordaş, Lázár 3, Ţîbîrnă 4, Franklin 11 (1). Antrenor: Cristian Achim
BC Miercurea Ciuc: Lokodi, Dogaru 2, Harris 18 (4), Faur, Bubalo 2, Hajdic 8, Filipovic 7 (1), Dupre 9 (1), Corpodean 13 (1). Nu a jucat Vita. Antrenor: Lászlófy Botond
Arbitri: Ciprian Stoica – Fabiana Martinescu, Cosmin Prişcă. Comisar FR Baschet: Viorel Constantinescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!