Noul campionat va reuni la start 12 echipe, acestea urmând a fi: CSM U Oradea, BC Mureș, BC Timișoara, Energia Târgu-Jiu, Steaua CSM EximBank București, U BT Cluj-Napoca, BCM U Pitești, Gaz Metan Mediaș, CSU Atlassib Sibiu, SCM U Craiova, Phoenix Galați și Dinamo București.
Marea absentă va fi multipla campioană CSU Asesoft Ploieşti, care din cauza lipsei banilor se va înscrie probabil în liga a doua.
Sistem modificat
Noul campionat va fi structurat altfel decât cele de până acum. În prima parte se va juca fiecare cu fiecare, tur-retur, astfel că vor fi 22 de jocuri.
În faza a doua a campionatului primele 6 clasate vor fi grupate în Grupa A valorică, iar restul de 6 în Grupa B valorică. Se va juca din nou fiecare cu fiecare, tur-retur, după care cele 6 echipe din Grupa A valorică plus primele două clasate din Grupa B valorică se vor califica în play-off-ul Ligii Naţionale.
Nu va exista turneu play-out, astfel că ultimele două clasate din Grupa B valorică vor retrograda. Sezonul ar urma să înceapă în jurul datei de 23 septembrie şi să se încheie la începutul lui iunie 2016.
Cele 12 echipe se vor alinia şi la startul Cupei României. Învingătoarele din primul tur se califică în sferturile de finală, alături de două echipe care au pierdut la cea mai mică diferenţă de scor.
Sferturile de finală se vor desfăşura tur-retur, iar cele patru calificate vor juca la „final four”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!