Judoul românesc a fost reprezentat de şase sportivi la CE de seniori, disputat la Istanbul: Dan Fâşie, Szoke Laszlo (66 kg), Costel Dănculea, Adrian Merge (73 kg), toţi de la CSM JC Liberty, Daniel Brata (100 kg) de la Dinamo Braşov şi Vlăduţ Simionescu (+100 kg) de la Poli Iaşi.
Dacă la feminin, Alina Dumitru (48 kg) a câştigat medalia de aur, iar Corina Căprioru (57 kg) medalia de bronz, băieţii nu au reuşit din păcate să urce pe podium. Cele mai îndreptăţiţi la medalii erau Dan Fâşie, Costel Dănculea sau Daniel Brata. Fâşie s-a clasat pe locul VII, Dănculea pe locul IX, iar ceilalţi au fost învinşi în primele tururi.
Antrenorul lotului olimpic masculin, Emil Morar, s-a declarat uşor dezamăgit de evoluţiile elevilor săi. „Dan Fâşie a câştigat trei meciuri, dar a pierdut apoi oarecum surprinzător în optimile de finală în faţa unui adversar mai slab cotat, englezul Qates. În recalificări, el a fost surprins în meciul cu rusul Mogushkov, pierzând şansa medaliei de bronz şi terminând finalmente pe locul şapte. Costel Dănculea a trecut de primul tur, dar apoi a avut neşansa să-l întâlnească pe campionul european en titre al categoriei, portughezul Pina, de care a fost învins greu, la golden score. Szoke, Merge şi Simionescu s-au aflat la primele lor participări la un Campionat European de seniori”, a afirmat Emil Morar.
Perioadă scurtă de pregătiri
Antrenorul lotului acuză perioada prea scurtă de pregătiri centralizate dinaintea CE. „Nu le pot reproşa prea multe băieţilor, au fost oarecum bulversaţi de schimbările de la lot. Adevărul este că perioada de pregătiri centralizate a fost prea scurtă, doar după 27 martie. Totuşi, cu ceva mai multă atenţie sau mai mult noroc la tragerea la sorţi, Fâşie sau Dănculea ar fi putut urca pe podium la Istanbul. Va trebui să mergem înainte, să ne pregătim mai bine, mai organizat. Şansele de calificare la Jocurile Olimpice 2012 sunt intacte pentru cel puţin trei componenţi ai lotului – Fâşie, Dănculea şi Brata. Fâşie, Dănculea şi Szoke au şi urcat de altfel câteva locuri în clasamentul mondial al categoriilor lor după Campionatul European”, a conchis antrenorul Emil Morar.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!