Componenţii formaţiei de polo CSM Digi au avut un sezon foarte bun în 2010, marcat de câştigarea celui de-al patrulea titlu de campioni naţionali şi de calificarea, pentru a doua oară consecutiv, în sferturile de finală ale Cupei LEN. Poloiştii orădeni au însă ambiţii şi mai mari pentru anul 2011, vizând accederea în finala competiţiei.
„Am avut un an 2010 foarte bun pe toate planurile, atât cu echipa de club, cât şi cu naţionala României. Am reuşit să cucerim pe plan intern cupa şi campionatul, iar pe plan internaţional am ajuns din nou în sferturile de finală ale LEN Trophy. Cu echipa naţională am avut de asemenea rezultate bune, locul şapte la Campionatul European fiind – cred eu – remarcabil, în condiţiile în care am avut o grupă foarte grea. De la noul an ne dorim şi mai multe, sperăm să ne aducă o calificare într-o finală europeană. Pe plan intern, vizăm bineînţeles al cincilea titlu de campioni”, ne-a declarat internaţionalul Nicuşor Diaconu. Poloistul orădean consideră că echipa noastră poate trece de Honvéd în sferturile Cupei LEN. „Honvéd este fără îndoială o echipă puternică, dar nu este de nebătut. În optimile de finală a fost învinsă clar de Kosice în manşa secundă. Noi suntem mai buni decât Kosice şi ne gândim la calificare”, a spus Diaconu.
Optimism pentru sferturi
La rândul său, un alt component al echipei naţionale, Andrei Creţu, este la fel de optimist. „Ne dorim ca 2011 să fie un an şi mai bun decât cel precedent. 2010 a fost pentru noi un an foarte bun, cel mai important lucru fiind calificarea formaţiei noastre în sferturile de finală. În anul 2011 dorim să jucăm finala Cupei LEN. Avem o adversară dificilă în sferturile de finală, Honvéd Budapesta, dar sperăm să o eliminăm şi să ne calificăm în semifinale, de care am fost atât de aproape şi anul trecut. Consider că şansele de calificare sunt egale, 50-50 la sută”, a afirmat tânărul internaţional orădean.
Întâlnirea dintre CSM Digi şi Honvéd Groupama Budapesta, contând pentru sferturile de finală ale LEN Trophy, vor avea loc în dublă manşă, prima fiind programată la Budapesta, la 19 ianuarie, iar cea secundă va avea loc la 2 februarie, la Bazinul „Ioan Alexandrescu” din Oradea.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!