Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi comisarii Gărzii Financiare au controlat, joi dimineaţa, legalitatea actelor de provenienţă ale fructelor şi legumelor din paiţa de gros şi dintr-un complex comercial din Timişoara. Au fost verificate 19 societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, fiind împărţite 11 amenzi pentru neregulile găsite în documente.
De asemena au fost confiscate 6038 kg de legume şi fructe în valoare totală de 17486 de lei, respectiv 1255 kg de ardei, 1022 kg de ceapă, 510 kg de vinete, 1490 kg de cartofi, 116 kg de sfeclă roşie, 345 kg de castraveţi, 200 kg de varză, 29 kg de ciuperci, 270 kg de usturoi, 43 kg de mere, 93 kg de grapefruit, 175 kg de fasole, 340 kg de morcovi, 80 kg de pătrunjel şi 70 kg de păstârnac. În urma controlului au fost confiscate si 1590 de ouă şi suma de 2.200 de lei, bani ai căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Poliţiştii au anunţat că astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada ce urmează atât în Timişoara cât şi în celelalte localităţi din judeţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!