Actorii au fost reuniți duminică, la New York, pentru a filma scurtmetrajul. Acesta va fi utilizat în campania de promovare a complexului turistic cu tematică cinematografică Studio City din Macao, operat de Melco-Crown Entertainment.
Scurtmetrajul are o tematică inspirată din atmosfera din cazinouri, este realizat pe baza unui scenariu scris de Terence Winter, scenaristul filmului „Lupul de pe Wall Street”, şi va fi lansat în 2015.
Brad Pitt se află la prima colaborare cu Martin Scorsese, în timp ce DiCaprio și De Niro au mai jucat în filme regizate de acesta.
Cei trei actori lucrează pentru prima dată împreună la un proiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!