“Violul a fost o strategie de razboi pentru a le umili pe aceste femei. Au fost tinute în lagare de concentrare pâna când avortul nu mai era o optiune. Numarul oficial de femei violate este de 20.000 dar adevaratul numar este probabil mai mare de 50.000”, a povestit Zbanic.
Cinematografia germana, reprezentata în competitia de la Berlin de patru filme, a luat cele doua premii pentru interpretare. Ursul de argint pentru cea mai buna actrita i-a fost acordat Sandrei Hüller pentru rolul unei epileptice care este supusa unei exorcizari, în Requiem, iar Ursul de Argint pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Moritz Bleibtreu pentru interpretarea sa din Les particules élementaires.
Cineastul britanic Michael Winterbottom a fost rasplatit cu Ursul de Argint pentru regie, pe care l-a împartit cu Mat Whitecross, alaturi de care a realizat filmul The Road to Guantanamo. Premiul pentru cel mai bun film de debut, i-a fost acordat regizoarei daneze Pernille Fischer Christensen pentru A soap. Ea a mai primit si Marele Premiu al Juriului, decernat si iranianului Jafar Panahi pentru filmul Offside.
Cristina Puscas
Citiți principiile noastre de moderare aici!