Jodie a si regizat Little Man Tate si Home for Holidays. Ea locuieste in Los Angeles impreuna cu cei doi baietei, Charles – 6 ani si Kit – 3 ani. De dragul lor, Jodie si-a rarit aparitiile pe marile ecrane. De curand, ati putut-o vedea in Flightplan / Jurnal de bord, dupa o pauza de trei ani de la Panic Room / Camera de refugiu.
Rep: In Flightplan actiunea are loc intr-un loc restrans…
Jodie Foster: Trebuie sa-mi placa asta! (rade)
Rep: …pentru ca este acelasi lucru ca in Panic Room…
J.F.: (rade) E ca o piesa de teatru in care textul trebuie sa fie foarte bun – toate tonurile, ritmul, pauzele intre acte trebuie sa fie perfecte, pentru ca nu poti sa arati altceva, doar ca sa iesi din spatiu, asa ca trebuie sa fii mereu alert. In povesti ca asta urmaresti mereu un singur personaj si totul se petrece in timp real. E o provocare foarte mare.
Rep: Povestea din film este un cosmar pentru orice parinte.
J.F.: Absolut. Nu-mi pot imagina ceva mai rau. Nu cred ca mi-am pierdut vreodata vreunul din copii, dar l-am pierdut pe nepotelul meu o data in Metroul din Paris. Dar a fost destept, a coborat la statia urmatoare si a asteptat acolo, asa ca totul s-a sfarsit cu bine. Avea vreo 11-12 ani atunci. Imi mai amintesc o data, la Legoland cand fiul meu era chiar in fata mea, il vedeam, dar nu reuseam sa ajung la el pentru ca treceau foarte multi oameni intre noi, si el nu ma vedea. S-a facut mic de tot si s-a speriat. Inca isi aminteste de asta, desi avea vreo 3 ani.
Rep: Dar cand erai tu mica? Te-ai pierdut vreodata de parinti?
J.F.: Vezi tu, noi eram patru frati asa ca mama ne spunea de fiecare data cand mergem undeva: „OK, daca ne pierdem unii de altii, ne intalnim in locul cutare”. Dar noi ne pierdeam de ea mereu. Fratii si surorile mele se pierdeau de ea intentionat, apoi se plictiseau si ne vedeam la locul de intalnire. (rade)
Rep: Poate ca suntem mai paranoici acum decat erau parintii nostri…
J.F.: Poate, dar avem de ce sa fim. Sentimentul pe care-l ai in Flightplan este ca totul progreseaza in spirala, din ce in ce mai rau, iar faptul ca nimeni nu a vazut-o o fac pe Kyle sa-si puna la indoiala sanatatea mentala. Dar la un moment dat isi da seama ca nu este asa si atunci devine de neoprit. E un moment deosebit.
Rep: E bine sa joci rolul unei femei asa de hotarate?
J.F.: Da, cred ca da. In afara de inceputul filmului, pe care l-am filmat in Berlin la finalul programului de productie, am filmat totul in ordine cronologica si asta a fost foarte bine.
Rep: Au trecut 3 ani de la Panic Room. Distanta asta a fost intentionata?
J.F.: Da, in parte, da. Sunt mai multe motive. In primul rand, sunt putine roluri pentru actori peste 40 de ani. Majoritatea sunt pentru o varsta ceva mai tanara. Si apoi, eu am muncit ani de zile, de multe ori am facut trei filme pe an, iar acum nu mai am nevoie sa fac asta. Imi face o placere deosebita sa lucrez la un film – productia si implicarea propriu-zisa – si daca fac asta prea des incepe sa nu-mi mai placa, pentru ca ma tine departe de viata mea. Asa ca mi-am facut un plan pentru a echilibra viata de familie cu cea creativa. Pentru ca atunci cand sunt cu copiii mi-e dor de sentimentul de provocare si de experientele care nu au de-a face cu scutecele si temele lor si toate astea. (rade) Dar in felul asta nu pierd nici momentele importante din viata lor. Ei inteleg cand le spun ca timp de patru luni o data la trei ani am o slujba full time. Iar in restul timpului e o munca la jumatate de norma, turnee, conferinte si alte lucruri marunte.
Rep: Este nevoie de un scenariu deosebit care sa-ti atraga atentia?
J.F.: Da. Eu sunt foarte fericita cand nu lucrez. Sunt sigura ca la 20 de ani simteam ca am foarte multe de demonstrat, e perioada aceea din viata cand trebuie sa fii foarte hotarat si toata pasiunea iti este absorbita de munca. Dar o data ce devii parinte totul se schimba. Viata inseamna echilibru si poate ca in tinerete ai aceasta energie tot timpul si esti fascinat de lucruri; cred ca pe masura ce te maturizezi fascinatiile devin mai specifice.
Rep: Ai facut si regie si stii ce inseamna sa fii responsabil de intreaga productie.
J.F.: Pentru mine munca asta este mult mai relaxanta decat actoria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!