Cu ocazia primei conferinţe de presă de după alegerea noului preşedinte, liderii locali ai PPMT au salutat prezenţa în fruntea ţării a unui individ care „nu este nici român, nici ortodox” şi au cerut demisii în UDMR.
Liderii PPMT susţin că românii nu au de ce să se teamă de un Ţinut Secuiesc autonom. Dimpotrivă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu a izbucnit duminică după-amiază, 4 mai, în Vadu Crișului, afectând două gospodării.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) susține că gruparea de hackeri ruși DDOSIA / NoName057 a atacat mai multe site-uri ale unor candidați și instituții din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au înregistrat alte patru sesizări privind posibile fapte ilegale în legătură cu procesul de vot, în județul Bihor, în cadrul alegerilor locale, în decursul zilei de duminică, 4 mai.
România
Un accident feroviar a avut loc duminică, 4 mai, în Gara Constanța, unde două trenuri s-au ciocnit pe linia 1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Traian Ghilea, a mers la vot însoțit de soția sa și juniorul familiei.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Dezvoltării și senator UDMR de Bihor, Cseke Attila, a mers la vot însoțit de toată familia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputata PSD de Bihor, Corina Ene, fost primar al comunei Căbești, a votat la secția nr. 294 de la Școala gimnazială nr. 1 din Căbești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit datelor primite de Prefectura Bihor, care coordonează partea logistică a alegerilor din 4 mai, la secția de votare nr. 555 din Băile Felix au fost trimise suplimentar un număr de 400 de buletine de vot pentru alegerea Președintelui României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, au fost înregistrate două sesizări privind posibile fapte ilegale legate de procesul electoral desfășurat duminică, 4 mai.