Polițiștii au demarat campania „Tu decizi! Votează legal!” prin care cetățenii vor fi informați cu privire la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului. În acest sens membrii Centrului Judeţean de Comunicare au lipit afișe și au împărțit pliante timișorenilor.
În judeţul Timiş colectarea buletinelor cu voturile exprimate în cadrul referendumului a fost finalizată. Până la ora 10, când au fost anunţate primele rezultate parţiale oficiale la nivel naţional, în Timiş fuseseră strânse buletinele de vot din toate cele 589 secţii de votare.
Numărul apelurilor la 112 de la deschiderea secţiilor de votare din Bihor şi până la ora 17:00 se ridică la 22. Dintre acestea însă, doar informaţiile relatate în jur de ora 11:00, de către unul dintre cei 22 de apelanţi s-a dovedit a fi real, cel al localului din Oradea situat la mai puţin de 500 de metri de secţia de votare şi care comercializa băuturi alcoolice.
Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi la urne, duminică, odată cu deschiderea secţiilor de votare, la ora 7.00, urmând ca, după închiderea acestora, la 21.00, să fie furnizate primele estimări privind procentele obţinute de cei doi candidaţi, dintre care unul va fi preşedinte pentru cinci ani.
Secţia specială de votare din Staţia CFR Oradea (147 S), cea mai asaltată de către alegători, va avea alt preşedinte în tutul doi electoral. Această fiindcă preşedintele Ştefan Platon a fost suspendat duminică în după ora 19:00 prin decizia luată de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bihor în urma unor sesizări. Video: Vot la Gara din Oradea Video 
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Actorul și producătorul Pavel Bartoş povesteşte din culisele filmului Ramon 2: Oamenii din spatele camerelor de filmat
Filmele Ramon şi Ramon 2 sunt filme independente, fără susţinere de la Centrul Naţional al Cinematografiei.

Mapamond

OPINII „Cucuteni”-ul l-a precedat pe Michelangelo privind pictarea trompelor uterine
Studiul "Simbolurile ascunse ale anatomiei feminine în tavanul lui Michelangelo Buonarroti din Capela Sixtină" („The Hidden Symbols of the Female Anatomy in Michelangelo Buonarroti’s Ceiling in the Sistine Chapel”), publicat de Deivis de Campos, în revista Clinical Anatomy, în 2016, a atras atenția pe scară largă iar majoritatea publicațiilor de știri internaționale l-au prezentat în termeni pozitivi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Au început lucrările de extindere al sistemului de încălzire cu apă geotermală în Salonta. Valoarea proiectului: 6 milioane euro
Primarul Török László își dorește extinderea sistemului de încălzire cu apă geotermală la nivelul municipiului.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Interviu cu președintele CJ Bihor, Mircea Mălan: „Vom face tot ce ține de noi pentru a continua să ducem Bihorul pe drumul cel bun”
2025 se anunță a fi încă un an cu numeroase provocări pentru Consiliul Județean Bihor, prin prisma proiectelor aflate în diverse stadii de execuție, dar și al proiectelor depuse, pentru care se așteaptă aprobarea în vederea implementării. 1

BIHON Sport local

Club Atletic Oradea a început cu o victorie seria jocurilor de pregătire
Reveniți la antrenamente marți, fotbaliștii de la Club Atletic Oradea au susținut sâmbătă dimineața și primul joc de verificare.

România

MApN: Resturi de drone rusești au căzut vineri în două zone din Delta Dunării
Resturi de drone de proveniență rusească de tip Geran 1/2 au căzut vineri între localitățile Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu, respectiv la sud de Chilia Veche, după atacurile Rusiei asupra Ucrainei, la granița cu țara noastră, informează Ministerul Apărării Naționale. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

2 ani și 3 luni de închisoare pentru un pumn dat unui jandarm. Agresorul, un bihorean, este căutat în toată țara
Un scandal pe care a încercat să-l creeze, lovind cu pumnul un jandarm, l-a costat scump pe un bihorean care s-a ales cu peste 2 ani de închisoare cu executare, pedeapsă pe care a primit-o printr-o condamnare definitivă dată în această săptămână de Curtea de Apel Oradea. 2

Mapamond

Acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza intră în vigoare duminică la ora 06:30 GMT
Acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza va intra în vigoare duminică la ora 06:30 GMT, a anunțat sâmbătă dimineață purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez, informează AFP și Reuters.

România

Instanța supremă respinge definitiv acțiunea lui Călin Georgescu în dosarul alegerilor
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins vineri definitiv acțiunea în justiție deschisă de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale. 10

România

Ciorba de perișoare, un real pericol? Avertismentul InfoCons pentru cei care o consumă
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.

România

ANPC: „Consumatorii pot solicita ajutorul DSAL pentru litigiile din sectorul bancar“
Consumatorii care au probleme în relația cu operatorii economici din domeniul financiar-bancar pot depune o reclamație la Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor (DSAL) din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), utilizând platforma dedicată acestora.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.