Judecătoria Beiuş a emis, vineri, mandate de arestare preventivă în lipsă, a lui Ionuţ Cristian T. (22 ani) din satul Vintere. Tânărul a dispărut de acasă imediat după ce a fost reclamat de o minoră că a violat-o în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, în Staţiunea Stâna de Vale.
Tribunalul Bihor l-a arestat preventiv, pentru 29 de zile, pe cetăţeanul american Ludovic Gall (68 ani), acuzat că ar fi violat o adolescentă din Valea lui Mihai.
Trei adolescenți, elevi la un liceu de prestigiu din municipiu, vor fi judecați miercuri dimineața la Curtea de Apel Timișoara. Cei trei sunt acuzați pentru tentativă de viol, tâlhărie și consum de droguri. Din fericire este vorba despre un scenariu, care va avea loc cu ocazia Zilei Justiţiei Civile Europene, iar judecătorii vor fi tot elevi.
Un bucureştean reclamat pentru pedofilie a fost prins de la Oradea. Curajul unui băiat de 12 ani din Bihor a dus la prinderea unei bestii care a batjocorit mai mulţi copii racolaţi de pe internet.
Un bărbat de 38 de ani din localitatea Beregsău Mare, județul Timiș, a fost reţinut pentru 24 de ore,luni, fiind suspectat că a întreținut de mai multe ori relații sexuale cu fiica sa în vârstă de 17 ani.
powered by Surfing Waves
Din ianuarie 2025, toate companiile mici din România vor avea obligația să depună declarația SAF-T (D406), conform modificărilor legislative în curs de implementare.
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Biroul Executiv al Partidului Național Liberal (PNL) a desemnat o nouă echipă de conducere, după ce întreaga conducere a partidului a demisionat ca urmare a rezultatului slab obținut la alegerile prezidențiale.
Sebastian Lupu, actor al „Teatrului Regina Maria” din Oradea și personalitate populară pe TikTok, a impresionat la emisiunea „Chefi la cuțite”.
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Serviciului de Ambulanță Vincențian pentru Copii printr-o postare pe rețelele de socializare.
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, a înregistrat o creștere semnificativă în sondaje și pe rețelele sociale, în special pe TikTok, datorită unei strategii de promovare intensă.
3
Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia luni după-amiază de la șefia Partidului Național Liberal (PNL), după rezultatul obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale. Politicianul s-a clasat pe locul cinci, unde a primit 8,79% din voturi, potrivit hotnews.ro
1
După o seară și o noapte care au generat la un adevărat cataclism în societatea românească, centralizarea rezultatelor alegerilor primului tur al alegerilor prezidențiale a lămurit care vor fi cei doi candidați care intră în turul doi.
Cele două propun un exerciţiu de creaţie şi o discuţie pe tema diferențelor și similarităților dintre muzică și poezie.
Luni, 25 noiembrie, pompierii militari din Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în Borod.