Adunarea Generală a Federației Române de Judo, desfășurată la Complexul Olimpic de la Izvorani, a organizat alegeri pentru două posturi de vicepreședinți, rămase vacante după demisiile lui Hamza Karimov și Alina Dumitru.
Joi a expirat perioada de depunere a dosarelor pentru ocuparea funcției vacante de vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal Bihor.
Adunarea Generală a Federaţiei Române de Polo a rezolvat vineri vidul de putere existent după decesul lui Anatolie Grinţescu, fostul preşedinte al federaţiei.
Vicepreşedintele PNL Timiş Viorel Coifan a scris pe contul său de Facebook că este nemulţumit de modul de desemnare a candidaţilor la alegerile parlamentare din decembrie, deoarece, în locul unui „proces democratic de evaluare”, aceştia ar putea fi stabiliţi „de la centru sau alte zone oculte”.
Senatorii l-au validat, miercuri, pe democrat-liberalul Petru Filip în funcţia de vicepreşedinte al Senatului, în locul senatorului Anca Boagiu.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Derby-ul etapei a doua din play-out-ul din Liga 3, Seria 9, s-a terminat la egalitate, fără gol marcat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 31 martie – 4 aprilie, Primăria Municipiului Oradea, prin operatorul S.C. RER Vest S.A., va desfășura lucrări de toaletare și doborâre a arborilor în perimetrul delimitat de str. Ciheiului – bd. Nufărul – str. Apateului – str. Ogorului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziția cuprinde o serie de portrete ale unor oameni care au avut un puternic impact asupra culturii sau istoriei universale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila și a primarului Török László, la Salonta a avut loc inaugurarea celor două blocuri ANL nou construite în municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Iosif Daroczi, bărbatul de 60 de ani, din localitatea Adoni, acuzat că l-a ucis în bătaie pe un cioban care lucra pentru el, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 10 ani de închisoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia municipală de circulație și trafic rutier a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe strada Dragoș Vodă, în zona podului CFR, până la data de 3 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
2 ani de închisoare cu suspendare, interdicția ca 3 ani să desfășoare o activitate de tipul celei folosite pentru comiterea infracțiunii și obligația de a munci 120 de zile în folosul comunității.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ordinul prin care se instituie noi reglementări privind abrogarea unor tarife plătite de cetățeni pentru un serviciu public, prestat de o instituție aflată în subordinea ministerului, a fost aprobat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial, a anunțat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 27 martie, în jurul orei 21:02, polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați prin 112 despre un eveniment rutier petrecut în Lugașu de Jos.