Actorul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă, marţi, după aproape 20 de zile de internare la secţia de terapie intensivă a Spitalul de urgenţă "Floreasca".
Pe youtube a fost postată o compilaţie cu momente care rar se întâmplă în viaţa de zi cu zi şi cu atât mai puţin să se repete. De la accidente incredibile din care oameni au scăpat ca prin minune la faze haioase şi situaţii limită.
Un bărbat de 60 de ani, din Marghita, a vrut miercuri la prânz să se sinucidă. El a îngurgitat câteva tablete pentru somn, dar nu a reuşit decât să îşi provoace o stare de rău şi a ajuns la spitalul din oraş.
powered by Surfing Waves
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
Lucrările de reabilitare a clădirii în care se va muta Consiliul Județean Bihor are nevoie, în 2024, de bani mai mulți decât s-a stabilit inițial.
1
Continuă acțiunile polițiștilor pe drumurile din județ.
1
Zeci de șoferi s-au plâns pe rețelele sociale despre acțiunea în care s-a demarat deszăpezirea drumurilor acoperite de zăpadă.
1
Un document care trebuie revizuit anual de către autorități este Planul de analiză și acoperire a riscurilor din județul Bihor, care este întocmit de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Crișana” pe baza rapoartele transmise de instituțiile abilitate în supravegherea și controlul activităților care ar putea genera riscuri la adresa populației.
Capitala Bulgariei a fost gazda ediției a treia a Cupei Balcanice la taekwon-do ITF, în perioada 15 - 17 noiembrie în Sofia.
Codul Galben și portocaliu emis de ANM pentru Bihor a adus iarna în aproape toate zonele din județ.
O familie din Oradea trece prin momente de neimaginat, după ce casa lor a fost mistuită de flăcări în doar câteva minute.
3