Desfăşurat la fosta bază Precon, turneul naţional de tenis pentru veterani, dotat cu Cupa Municipiului Oradea, a constituit o reuşită deplină, reunind la start numeroşi participanţi, din întreaga ţară.
Oradea va găzdui în acest weekend turneul naţional de tenis pentru veterani, dotat cu Cupa Municipiului Oradea.
Doi fosti fotbalisti profesionisti, Joe Kapp si Angel Mosca, amandoi de varsta a treia s-au luat la bataie la o gala, dupa aproape 50 de ani de rivalitate.
La Craiova a avut loc CN de spada pentru veterani, competiţie aflată la cea de-a doua ediţie.
Sâmbătă, la sediul Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Bihor, a avut loc „Ziua
Veteranilor Unită?ii”.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc vineri, 2 mai, în jurul orei 20:00.
România
Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 30 aprilie.
România
Banca Națională a României face un pas strategic spre transparență, cercetare aplicată și educație economică prin lansarea Economic@BNR, o platformă ce își propune să aducă în prim-plan marile teme ale economiei românești și europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Am primit la redacție o scrisoare trimisă de mama unei „adolescente rebele” de 15 ani, îngrijorată de faptul că alcoolul și drogurile au ajuns la ordinea zilei printre copii.
România
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a depus vineri plângere penală împotriva liderei USR, Elena Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România se pregătește să intre într-o nouă eră a mobilității sustenabile, printr-un amplu program național de realizare a pistelor cicloturistice, finanțat din fonduri europene.
FC Bihor
Hotărât lucru, în acest sezon FC Bihor este o echipă de deplasare. Neînvinsă în ultimele 5 jocuri oficiale susținute în deplasare, ultimul eșec pe teren străin datând din 30 noiembrie 2024 cu Metaloglobus București (0-1), FC Bihor a făcut la Drobeta Turnu Severin, contra lui FCU Craiova, cel mai bun joc din acest sezon, din punctul meu de vedere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul privind reducerea semnificativă a termenelor de avizare pentru investiții publice și private a fost făcut vineri de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
România
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, le-a transmis tinerilor un mesaj care conține 10 puncte la care să „reflecteze”, cu ocazia Zilei Națională a Tineretului, 2 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Actorii Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova vor susţine un atelier de teatru, un recital de sonete şi un spectacol de comedie.