
Întruniți în ședință extraordinară online, consilierii județeni bihoreni au aprobat, în 21 octombrie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea centurilor ocolitoare de la Aleșd și Beiuș prin aplicarea indicelui de cost în construcții, actualizare care se referă la perioada cuprinsă între data semnării contractelor și luna iunie 2024.

Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, chestorul Marin Bondar, anunţă că în weekend se aşteaptă valori crescute ale traficului la frontieră, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, au tranzitat punctele de frontieră peste 618.500 de persoane cu 158.860 de autovehicule, fiind al doilea cel mai aglomerat weekend după cel de Sfânta Maria.
Fermerii care doresc să acceseze fonduri europene prin intermediul măsurilor de sprijin derulate prin PNDR trebuie să ştie că de curând s-a făcut o actualizare a indicatorilor Valorii Producţiei Standard (SO).
Țin minte prima dată când am aflat despre un criminal mai tânăr decât mine. Aveam 18 ani, iar el 16 și își ucisese mama.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La întâlnirea cu cei trei redactori, toţi copiii au primit câte un număr din revistă şi cărţi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parada s-a desfășurat în cursul zilei de joi, 1 mai, între orele 15:00 - 16:00.
FC Bihor
FC Bihor Oradea deschide etapa a VI-a din Grupa A a play-out-ul din Liga 2. Vineri, la Drobeta Turnu Severin, echipa antrenată de Erik Lincar se va duela cu FCU Craiova.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii din Salonta au fost solicitați să intervină în satul Bicaci în seara zilei de miercuri, 30 aprilie, în jurul orei 22:25.
România
Un proiect de Ordonanță de Urgență publicat recent pentru consultare publică prevede acordarea unui ajutor de stat de 1,4 miliarde de lei în 2025, destinat investițiilor în fermele de porcine.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 21 de ani a fost condamnat de Judecătoria Marghita la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, fiind acuzat de viol asupra unui minor, după ce concubina sa, acum de 16 ani, a născut un copil.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 1 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 30 aprilie, în ședința ordinară, Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unor parteneriate cu 13 orașe și comune din județ, pentru depunerea unui proiect destinat împăduririi a 273,5 hectare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 4 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Ștei se derulează proiectul de realizare a unui centru multifuncțional, în locația fostei baze sportive Minerul, finanțat prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.