STEI - Turneul naţional dotat cu Cupa Solceta este
organizat an de an de CS Iris Ştei (preşedinte
Călin Bara). Ediţia din acest an a reunit la
start tenismeni din mai multe oraşe din Ardeal.
Sportivii orădeni au avut evoluţii remarcabile,
reuşind să se impună la mai multe categorii
de vârstă.
ORADEA - CSM Leonardo a avut un turneu final
fără greşeală, reuşind practic
să facă pasul decisiv spre câştigarea
celui de-al treilea titlu de campioană
naţională, chiar dacă mai este de jucat
încă un turneu final, la Bucureşti.
Antrenorul echipei orădene, Cornel Gordan, afirmă
că se aştepta la succesul elevilor săi.
ORADEA - Revista Tenis Partener va organiza
începând cu acest an un circuit de turnee de
tenis pentru jucători legitimaţi dar şi
nelegitimaţi, pentru copii, juniori, seniori şi
veterani. Condiţia înscrierii în circuit o
constituie cumpărarea unui abonament la revista Tenis
Partener, în valoare de 84 lei.
Bucureşti - Al doilea turneu final al grupei 5-8 s-a
disputat la Bazinul Floreasca din Capitală. Din
păcate, Crişul Dinamo a pierdut la scor toate
cele trei partide disputate. Rezultate înregistrate:
BALS, ARAD, CLUJ-NAPOCA - Ionuţ Urda este
performerul acestui început de an în tenisul
orădean, după ce s-a impus în turneele de
la Balş şi Arad, şi a ajuns până
în semifinale la Cluj-Napoca. Concurând la
categoria de vârstă 14 ani, tenismanul de la CS
Voinţa (antrenor Ionuţ Hodişan) a
câştigat turneul de la Balş, dotat cu
Trofeul Instirig, învingându-l în
finală pe Silviu Popescu (Târgu Jiu) cu scorul
de 6-3, 6-4.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea Job Expo va avea loc în prima săptămână din luna octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În fiecare an, mirii au idei tot mai interesante atunci când vine vorba despre organizarea petrecerii de nuntă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local și Primăria Comunei Ceica, împreună cu întreaga comunitate, vă invită miercuri, 2 octombrie, cu începere de la ora 7:00, la evenimentul de lansare a proiectului ”Înființare piață locală prin lanțuri scurte de aprovizionare în Comuna Ceica, Județul Bihor”, ce va avea loc în incinta Pieței Agroalimentare, nr. 194 A, Ceica.
BIHON Sport local
CSM Oradea a câștigat cu scorul de 38-24 (22-8) partida de pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova, contând pentru etapa a doua din Seria A a Diviziei A de handbal masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din învățământul particular pot beneficia de patru tipuri de burse în anul școlar 2024-2025, potrivit unor precizări ale Ministerului Educației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut duminică, 22 septembrie, pe DN1, în localitatea Tileagd.
BIHON Sport local
Ambele echipe bihorene au pierdut meciurile susținute sâmbătă în campionat.
Mapamond
Echinocțiul de toamnă are loc duminică, 22 septembrie. În emisfera nordică, unde se află și România, durata zilei scade.
Mapamond
Un asteroid numit 2024 PT5 va fi capturat temporar de câmpul gravitațional al Pământului, urmând să orbiteze planeta timp de aproximativ două luni, potrivit gândul.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 22 septembrie, a avut loc maratonul Oradea City Running Day.