Un septuagenar a decedat luni la amiază, strivit sub remorca plină de lemne, care era tractată de un tractor.
Trei bihoreni, un bărbat, o femeie şi o fetiţă de numai 10 ani au avut parte vineri de o moarte violentă.
Se ştie că tractoarele sunt lente, greoaie şi se folosesc mai ales în agricultură, unde este nevoie de putere mare. Însă imaginile următoare ne prezintă un tractor mai puţin obişnuit, acesta circulă cu o viteză destul de mare, lăsându-i pe spectatori cu gura căscată. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Luni, în jurul ore 21:45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Chişlaz au fost sesizaţi că în localitatea bihoreană Mişca, un bărbat care conducea un tractor a avariat mai multe autoturisme.
În timpul unui concurs în care un tractor trebuie să tragă o greutate, la unul dintre concurenţi pur şi simplu i-a explodat motorul din cauza suprasolicitării, deşi începutul a fost unul bun, finalul a fost cât se poate de prost. Imaginile au fost urcate pe youtube.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.