Doi bărbați, un polițist și un jandarm, au fost prinși duminică seara la braconaj în zona localității Săcălaz din județul Timiș. Cei doi au fost duși la sediul poliției din localitatea respectivă pentru a se stabili dacă aceștia dețineau permise de vânătoare avizate.
Consiliul Judeţean Timiş în colaborare cu Asociaţia Generală a Inginerilor din România, sucursala Timiş, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara organizează Ziua Timişeană a Calităţii.
Comuna Dumbrăviţa a devenit sâmbătă, pentru câteva ore, sufletul automobilismului judeţean. La orele dimineţii, în centrul localităţii s-a dat startului penultimei etape a sezonului.
Polițiștii din Timișoara au prins în flagrant, vineri seara, doi bărbați din județul Dolj în timp ce vindeau peste jumătate de kilogram de canabis, cu suma de 3.000 de euro. Cei doi au vândut drogurile unui agent sub acoperire în apropierea gării din Băile Herculane. Doljenii au fost aduși în fața procurorilor DIICOT pentru audieri, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.
Cel mai important moment din activitatea Camerei de Comerţ Timiş este în fiecare an Topul Judeţean al Firmelor. An de an, cele mai de succes afaceri sunt distinse cu diplome şi trofee din partea celei mai importante organizaţii a mediului economic local. Tradiţia a fost respectată şi, vineri, la Centrul Regional de Afaceri, a avut loc Topul Firmelor, ediţia 2011.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au început ca din pușcă derby-ul din FIBA Europe, echilibrat fiind doar primul minut, după care s-au distanțat la un neverosimil 26-4!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nominalizarea a fost făcută în cadrul ședinței de miercuri seară al partidului PNL.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dezbaterea publică organizată pe tema propunerilor Primăriei Oradea privind nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2025 se anunța destul de liniștită având în vedere că la ora stabilită în sala Traian Moșoiu se aflau doar 3 cetățeni plus consilierii locali PSD Novac-Iuhas Alin-Florin și Horea Sebeșan. Cea mai în vârstă participantă a fost doamna Turzo Margareta de 77 de ani, iar în final au fost 6 cetățeni interesați de dezbatere.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitățile sunt concepute pentru a stimula imaginația celor mici, transformându-i în eroii propriilor povești de Halloween.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noile restricții au fost aprobate în cadrul ședinței comisiei de circulație din cursul zilei de miercuri, 30 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alături de Adela-Lia Rusu, alţi doi artişti fotografi români au fost onoraţi cu acest premiu: orădeanul Ovi D. Pop și Vasile Ștefănoiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, PSD Bihor și-a prezentat într-o conferință de presă candidații la alegerile Parlamentare, dar și un program de guvernare care are ca obiective principale asumate: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, reindustrializarea, finalizarea autostrăzilor, șanse egale la educație și sănătate pentru toți, protejarea tinerilor de consumul de droguri și asigurarea de alimente românești de calitate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Actualul președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan a transmis că muncitorii se apropie să finalizeze primul tronson al inelului metropolitan.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Florin Birta a felicitat miercuri, 30 octombrie, cele 34 de cupluri prezente în Sala Traian Moșoiu a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de Aur”.
1