Aproape 6.000 de pachete de țigări de contrabandă, care urmau să fie introduse ilegal în țară, au fost găsite de polițiștii de frontieră de la Moravița într-un autoturism cu numere de Austria. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar șoferul, un român, este acum cercetat penal pentru contrabandă.
Piaţa Rogerius şi Piaţa Cetate au fost verificate luni de către jandarmii bihoreni, cu scopul prevenirii şi combaterii comerţului ilegal cu produse accizabile.
Un bărbat din Timișoara a încercat să fugă de polițiști pentru a nu fi prins că transportă țigări de contrabandă. Cu polițiștii pe urmele sale, fugarul a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răsturnat într-un șanț, fiind apoi transportat la spital.
Vânzarea ţigărilor de contrabandă, cerşetorii, circulaţia căruţelor, gunoaiele, câinii fără stăpân şi maşinile parcate pe trotuare. Acestea au fost principalele probleme reclamate de timişoreni în cadrul unei întâlniri cu preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor consultative de cartier din oraş organizată miercuri de Poliţia Locală.
Polițiștii de frontieră de la Moravița au găsit, sâmbătă dimineața, peste 200 de litri de alcool și peste 550 de pachete de țigări de contrabandă în bagajele a două femei, care urmau să plece cu autobuzul spre Timișoara, respectiv Arad. Produsele cu timbru sârbesc urmau să fie comercializate pe piața neagră din cele două municipii.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

CAO s-a impus în derby-ul orădean! „Atleticii” iernează pe locul 2!
Primul meci din ultima etapă a turului în Liga 4 Bihor s-a desfășurat miercuri la Paleu și a adus față în față pe Club Atletic Oradea și ACS Transilvania Sport Academy Oradea, cele două proiecte private din fotbalul județean.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O mașină s-a răsturnat în Balc. Șoferul a fost scos din autoturism de către pompieri
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de joi, 28 noiembrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Centru multifuncțional pentru copiii vulnerabili din Salonta. Valoarea proiectului, 57 de milioane de lei
Printre obiectivele noului mandat a primarului Török László se numără susținerea educației și sprijinirea copiilor din mediile defavorizate dar și celor vulnerabili.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

România

România va adera complet la Schengen cu frontierele terestre din 1 ianuarie 2025
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 27 noiembrie, un pas pentru România, după ce ambasadorii UE au convenit asupra aderării complete la spațiul Schengen, inclusiv pentru frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. 6

BIHON Ştirile judeţului Bihor

La filmările pentru Transilvanian Ninja, Silviu Prigoană i se adresa lui Sebastian Lupu cu apelativul „Excelenţă”
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Chiriaș nou la hotelul din Cetatea Oradea. Cine a preluat locația și de ce dorește să nu plătească timp de trei luni chiria
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primăria Marghita vrea să obțină penalități și daune de 1,89 milioane lei dintr-o lucrare nefinalizată
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Judecătoarea cu origini bihorene Ancuța Popoviciu a fost suspendată din funcție timp de 4 luni
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

S-a semnat contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din Bihor. Valoarea proiectului, peste 4 milioane de lei
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.

Bihon Decese

Decese 27.11.2024

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primăria municipiului Oradea, împodobită pentru Târgul de Crăciun!
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.