Cu sau fără avarii repetate, în mijlocul iernii sau în momente dintre cele mai nepotrivite, în ultimii doi ani, Termoficare SA și-a crescut numărul de clienți. Asta și în condițiile în care societatea nu permite debranșarea clienților din așa numita zonă unitară de încălzire.
Turbina General Electric a fost repornită, dar sursa poluării care o gripează nu a fost găsită, încă.
Prezentarea proiectului lansat recent de vicele Mălan îi lezează pe membri organizaţiei care văd în demers o tentativă a municipalităţii de a evita dezbaterea reală pe problema termoficării.
După o rectificare bugetară şi o tentativă de a lua bani din fondul de urgenţă al Guvernului, Termoficare SA apelează la bancă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.
România
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.
România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat cu cât vor crește pensiile în următoarele luni și cum se face calculul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul generozității și al bucuriei sărbătorilor, Școala Gimnazială Nr. 1 Ceica, în colaborare cu Fundația Hospice Emanuel Oradea, vă invită să participați la un eveniment special, "Magia Crăciunului la Poarta Sufletelor Noastre", care va avea loc pe data de 12 decembrie 2024, între orele 10:00 și 19:00, în incinta școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
BIHON Sport local
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
România
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentativa de baschet masculin a României a câștigat cu scorul de 75-62 (26-20, 17-18, 12-12, 20-12) meciul din deplasare cu Norvegia, contând pentru etapa a doua din Grupa B a FIBA Basketball World Cup PreQualifiers 2027.
BIHON Sport local
Federația Română de Polo va organiza, sub egida FINA, ediția 2025 a Cupei Mondiale. Evenimentul va avea loc la Complexul Nautic din Otopeni, în perioada 7-12 ianuarie 2025.