Marea soprană susţine un concert caritabil alături de copiii de la Opera Comică.
Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2014, de la ora 12:00, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria.
Spectacolul Teatrului Regina Maria, „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, revine de la Festivalul Național de Comedie Galați cu cinci nominalizări.
Asociaţia Star Vivere în parteneriat cu Primăria Oradea si Consiliul Judeţean Bihor a organizat sâmbătă 01.11.2014 prima ediţie a Festivalului Internaţional de muzică pop pentru copii şi adolescenţi Star Vivere Music Revolution. Evenimentul s-a desfăşurat pe scena Teatrului de Stat Regina Maria.
Este un spectacol de teatru-dans care își crează estetica prin suprapunerea mai multor elemente într-un cadru vizual restrâns.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
USR propune o lege prin care se desfiinţează atât judeţele ţării, cât şi sute de oraşe. În judeţul nostru ar mai rămâne doar municipiul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cetăţenii vor putea transmite, începând de duminică, informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, prin intermediul aplicaţiei MAI, hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere).
FC Bihor
FC Bihor a remizat pe terenul echipei CSM Slatina în etapa a XI-a din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un agent de poliție chemat să intervină la o altercație care a avut loc într-un bar din Băile 1 Mai a fost lovit cu piciorul în față de un scandalagiu pe care încerca să-l imobilizeze.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc vineri, 25 octombrie, pe raza comunei Sudrigiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânărul din Oradea a fost diagnosticat la doar 24 de ani cu o boală grea, cancer.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După cinci zile de percheziții și audieri efectuate în cadrul operațiunii naționale „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii bihoreni au tras linie și au făcut un bilanț al acțiunilor operative din această săptămână.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate, a anunţat miercuri premierul Marcel Ciolacu.
România
Carnea de pui se află, în ultimii ani, în topul preferinţelor românilor, iar datele statistice confirmă acest lucru având în vedere creşterea producţiei până la un nivel de 723.000 de tone în 2023 şi a consumului mediu la 28,2 kilograme/locuitor/an.
BIHON Sport local
Campion național, salontanul István Lajos Szűcs a fost învins joi în primul meci susținut la Campionatul Mondial de Box pentru tineret de la Budva (Muntenegru).