Pic, penultimul venit în galaxia hypermarket-urilor orădene, pare să aibă probleme serioase. Criza financiară, coroborată cu problemele penale ale patronului acestui lanţ comercial, au dat lovitură după lovitură afacerii familiei Penescu.
Unul dintre punctele forte ale Centrului Comercial Home
Concept este, fără doar şi poate, sectorul
mobilei de bucătărie. Aceasta este realizată
în parteneriat cu cel mai mare producător de
mobilă de bucătărie din Europa - Nobila din
Germania şi poate fi configurată în
aproximativ 2.000 de modele de diferite culori.
Premierul Boc va vizita mâine Oradea, ocazie cu care va putea nuanţa decizia de amânare a acordării primelor de vacanţă pentru bugetari.
ORADEA - Pe 22 ianuarie, la propunerea Executivului, Consiliul Local a votat majorarea preţului gigacaloriei de la 123 lei noi la 145 lei.
ORADEA - Cu toate că sunt obişnuiţi mai mult să evalueze decât să fie evaluaţi în acestă dimineaţă dascălii bihoreni au intrat în examen. este vorba despre examenul de titularizare unde peste 2.700 de cadre didactice concurează penru ocuparea unia dintre cele 287 de posturi titularizabile sau pentru posturile de suplinitor.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
În ziua în care echipa juca împotriva Stelei în Liga 2, în sala de judecată a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, clubul bihorean era angrenat într-un alt „meci”. Cel cu fostul antrenor Florin Farcaș, cu care FC Bihor reușea promovarea în această vară, „duel” dus prin intermediul avocaților.
FC Bihor
FC Bihor a înregistrat a treia înfrângere consecutivă în Liga 2 și în clasamentul provizoriu a coborât pe locul 15, din 22 de echipe, cu o medie de un punct pe meci după 7 etape jucate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu o săptămână înainte de deschiderea oficială a fost prezentat programul festivalului la un warm-up party tradiţional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sorin Grindeanu a fost și el prezent, vineri, la Oradea alături de premierul Marcel Ciolacu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DIICOT Oradea au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a patru persoane acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trafic de migranți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premierul României, Marcel Ciolacu, s-a aflat vineri la Oradea unde a vizitat noua fabrică de anvelope Nokian Tyres, s-a plimbat prin oraș și s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Publicul bihorean s-a bucurat joi, 19 septembrie, de spectacolul folcloric dedicat împlinirii a 60 de ani de la înființarea Ansamblului „Nuntașii Bihorului”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociaţia Italiani in Bihor organizează acest eveniment cu scopul de a susține costurile tratamentelor medicale la spitale din străinătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 21 septembrie, clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în culoarea verde, alăturându-se campaniei globale Light Up For Mito.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea informează despre progresul consultării publice în cadrul primei etape de elaborare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ).