Concertul a fost organizat de Mitropolia Ortodoxa Română a Europei Occidentale şi Meridionale şi de Casa Românească Europeană.
Concertul „Deschide uşa, creştine” ar putea deschide uşi din partea creştinilor ce vor merge la vot. Colindele lui Hruşcă ajung pe malurile Crişului în luna noiembrie, în plină campanie electorală.
Dascălul de colinde Ştefan Hruşcă porneşte în fiecare an într-un turneu naţional care poposeşte chiar în prima zi a lunii decembrie în Timişoara, iar biletele pentru acest spectacol au preţuri cuprinse între 30 şi 70 lei.
Hruşcă şi-a purtat spectatorii în lumea tradiţională a satelor româneşti.
Orădenii au participat în număr impresionant de mare la concertul susţinut de Ştefan Hruşcă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia a plecat de acasă în cursul zilei de marți, 22 octombrie.
România
Fenomenul a putut fi observat în cursul serii de marți, 22 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de marți, 23 octombrie va fi turnat stratul de uzură pe ultima sută de metri a șoselei, rămasă neterminată.
BIHON Sport local
Oradea Arena intră în 6 decembrie în circuitul Dinamite Fighting Show, gala fiind programată de la ora 20:00.
1
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea întâlnește miercuri din nou pe FC Argeș Pitești, de data asta în cupele europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția se va desfășura sâmbătă și duminică pe pista de 2.000 de metri din pădure.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ultimul incident cu distrugerea gazonului dintre liniile de tramvai a avut loc zilele trecute.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Copii de la Școala Gimnazială nr. 1 din Sîntandrei au asistat la demonstrații oferite de profesori, descoperind diverse forme de artă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia de licitație a desemnat marți, 22 octombrie, constructorul pentru pasajul subteran de la intersecția străzilor Oneștilor cu Tudor Vladimirescu, în urma analizei a celor cinci oferte depuse.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ceremonia solemnă a avut loc în cadrul concertului anual „Muzică pentru viaţă”, eveniment caritabil organizat de Asociația Italienilor în Bihor