a urmare a abaterilor constatate joi pe şosele, au fost aplicate 373 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 45.060 lei. Totodată, 12 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost constatate patru infracţiuni şi patru tamponări.
Două accidente mortale s-au consumat pe şoselele din Bihor în Ajunul Crăciunului.
O femeie a murit şi alte trei au fost rănite, în urma unor accidente provocate de nerespectarea regulilor rutiere
ARAD - Lucrările de modernizare a DN 7 vor lua o
pauză, odată cu venirea sărbătorilor
pascale. „Începând de joi, lucrările
vor fi sistate şi vor fi reluate miercurea
viitoare”, declară Ioan Balint, directorul
secţiei din Arad a Administraţiei Drumurilor
Naţionale.
ORADEA - SC Drumuri Orăşeneşti a montat pe
străzile Dragoş Vodă, Mareşal Averescu
şi Calea Borşului (de la Trameco până
la ieşirea din municipiu) indicatoare de limitare a
vitezei la 70 km/oră.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea va susține duminică, de la ora 18:30, meciul de pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova.
FC Bihor
Orădenii au luptat până la final, dar n-au avut luciditate în careul advers și Steaua a plecat cu 3 puncte de pe Stadionul Iuliu Bodola.
Bihon CSM Oradea
Sâmbătă va demara ediția 2024/2025 a Superligii Naționale de polo pe apă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cauți o destinație plină de veselie și culoare, pentru evenimentele voastre private?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a devenit un nou punct de interes economic, odată cu deschiderea fabricii de anvelope, o investiție colosală de sute de milioane de euro realizată de compania Nokian Tyres.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul va avea loc duminică, 22 septembrie, în sala festivă a Universității Creștine Partium.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Joi, 19 septembrie, OTL a transmis un comunicat de presă cu modificările a stațiilor de autobuz.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 56 de ani, originar din Sălaj, dar stabilit în Austria, a fost condamnat de Tribunalul Bihor, în primă instanță, la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,5 milioane de lei și i s-a interzis să conducă o firmă timp de 5 ani.
BIHON Sport local
Miercuri s-au jucat cele pentru meciuri din sferturile de finală ale fazei județene din Cupa României, în care s-au marcat 28 de goluri.