
Atunci când te-ai născut înseamnă ca la un nivel profund al existentei, ai ales viața. Dacă ai ajuns până aici și citești aceste rânduri, înseamnă că ai ales viața. În fiecare dimineață când te trezești alegi inconștient să te trezești, iar apoi decizi în mod conștient să nu îți iei viața. Pentru că poți face asta și stă în mâinile tale, alegi să mergi mai departe în ziua respectivă.

Întotdeauna intrăm în relații cu speranțe majore în ceea ce privește partenerul de viață: „Este exact ceea ce îmi trebuie. Mă va iubi și mă va respecta mereu. Este o persoană deosebită”, „Nu ne vom certa niciodată", etc. Călcăm în relație încărcați de dorință, senzualitate, erotism și pasiune. Suntem entuziaști, plini de optimism și de viață. Nu vedem nici pe departe negura dureroasă care ne poate cuprinde viețile.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 1 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a anunțat că s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor în cadrul licitației deschise pentru atribuirea contractului privind elaborarea documentației tehnico-economice (faza PT, DE, CS) și execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „Construire nouă unitate școlară pe strada Tompa Mihály, nr. 36”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în culoarea albastră, culoare simbol a solidarității față de persoanele cu tulburări din spectrul autist, miercuri, de la ora 20:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna ianuarie 2025, județul Bihor a înregistrat 442 de născuți-vii, ceea ce reprezintă o creștere de 19 persoane față de luna precedentă și o creștere de 29 de persoane comparativ cu aceeași lună din anul 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a anunțat că vacanța de schi din anul școlar 2025-2026 va avea loc în perioada 16-20 februarie 2026, în conformitate cu prevederile Ordinului MEC nr. 3.463 din 4 martie 2025. Decizia a fost luată în urma consultării cu reprezentanții părinților, elevilor și sindicatelor de la nivel județean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de luni, 31 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna noiembrie 2024, județul Bihor a înregistrat o performanță semnificativă în comerțul internațional, cu o creștere notabilă a exporturilor și o scădere ușoară a importurilor față de aceleași perioade ale anului anterior.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipele clubului RoboManiacs din Oradea au obținut rezultate excepționale la concursul Relativity Robotics Challenge, desfășurat la Buzău, în perioada 27–29 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță un nou program de acces pentru vizitatori, valabil de la 1 aprilie. Conform noilor reglementări, accesul aparținătorilor în incinta unității medicale este permis zilnic timp de două ore, cu excepția secțiilor ATI și USTACC, unde vizitele sunt limitate la o oră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, 1 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târgul Locurilor de Muncă OradeaJobExpo, ediția din primăvara acestui an, se apropie cu pași repezi!