Medicii şi profesorii ar trebui să aibă cele mai mari salarii din România, iar cele mai mici li s-ar cuveni parlamentariilor, procurorilor şi funcţionarilor din instituţii publice, consideră majoritatea celor chestionaţi într-un sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.
Doar jumătate dintre britanici ar fi de acord să se vaccineze împotriva virusului A/H1N1.
Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor bate în turul doi al prezidenţialelor. Aşa arată un sondaj CSOP, realizat la comanda PD-L. Acelaşi sondaj arată că, în cazul în care Băsescu şi Geoană ar intra în turul al doilea, actualul şef al statului ar mai câştiga un mandat în fruntea ţării.
Traian Băsescu este pe primul loc în cursa pentru preşedinţie, cu 37,5% din intenţiile de vot pentru funcţia de preşedinte al României, urmat de Mircea Geoană, cu 24,3%, Crin Antonescu, cu 15,7%, Corneliu Vadim Tudor, cu 6,8% şi Principele Radu, cu 4,2%, potrivit ultimului sondaj INSOMAR, realizat în perioada 29-31 mai.